Neputincioşii

 

 

Parcă au plumb în picioare, iar suflul şi-l pierd după primul sfert de oră, ca şi cum ar fi urcat, pieptiş, pe Himalaia, cu rucsacul de 100 de kile în spate.

Unii nu au viteză nici cât un olog, iar altora le e lene să intre la minge şi se mişcă în reluare.

Pasează haotic, cu gândul la vacanţa de vară, când vor scăpa de caznele Ligii I.

Nu sunt în stare de nimic, nici măcar să bată Steaua în superioritate numerică şi, după ce au condus cu 1 la 0, nu au fost în stare să menţină rezultatul, primind gol de la o echipă în zece oameni!

Şi mai au pretenţii de locul I, de Liga Campionilor…

Au antrenor nou, au banii la zi, au condiţii de pregătire, criza nu îi afectează, au în spate conducerea clubului şi suporterii, ce le mai trebuie, altceva, decât ştiinţa fotbalului care, la unii lipseşte cu desăvârşire…

CFR, mai lasă-ne cu ifosele şi pretenţiile şi obişnuieşte-te că eşti doar o echipă din primele cinci, dar nu liderul. Cel puţin nu în acest campionat.

Din păcate pentru suporteri…

Sfânta justiţie din Vinerea Patimilor

Justiţia română şi-a mai dat, o dată, cu stângu-n dreptul, când a decis, în Vinerea Mare, eliberarea din arest preventiv a lui Gigi Becali, doar pentru a-i permite acestuia să sărbătorească Paştile în familie. În mod logic, o decizie a instanţei nu poate avea ceva în comun şi nu poate să fie legată cumva de cele sfinte, iar ceea ce au făcut judecătorii în acest caz miroase de la o poştă a lucrătură a Diavolului.

Cine a mai văzut undeva ca un complet de trei judecători să dea dovadă de clemenţă faţă de un inculpat înaintea Paştilor şi de ce aceasta nu s-a manifestat în mod unitar pentru toţi cei aflaţi în spatele gratiilor? Cum se poate ca un inculpat acuzat de sechestrare de persoane să facă cerere să fie eliberat pentru a-şi petrece sărbătorile acasă, iar instanţă să aprobe, când, în acelaşi timp, sunt alte sute sau mii, care au făcut solicitări similare, bineînţeles respinse? Ce fel de justiţie este aceasta?

Cum se poate ca unui infractor, cum este considerat Gigi Becali, să i se facă favoarea de a ieşi din celulă înaintea Paştilor, câtă vreme era considerat pericol social? Ce, peste noapte, s-a considerat că s-a transformat într-un mieluşel blând? Păi nu ameninţa el, în ziua eliberării, când făcea turul televiziunilor, că va scoate sabia? De unde până unde atâta bunăvoinţă din partea justiţiei? Păi de ce nu lasă toţi arestaţii să fie cercetaţi în libertate pentru a chefui acasă de ziua onomastică, pentru că e ziua nevestei sau a copiilor, sau pentru că e ziua vreunui sfânt despre care aceştia spun că au citit în calendarul bisericesc?

Nu am nimic cu eliberarea din arest a lui Becali, ci doar mă întreb de ce doar acesta a beneficiat de acest favor şi nu toţi inculpaţii din România? Cum justifică judecătorii acest lucru, cum justifică CSM măsura luată?

Sau nu are rost să mă întreb, pentru că se ştie că, în România, cel care fură un milion de euro primeşte o pedeapsă mai mică decât cel care a furat o coajă de pâine, pentru a-şi astâmpăra foamea…

La început a fost Isus

La început a fost Isus.

Şi ieslea din Bethlem, şi cei trei magi, Gaspar, Melchior şi Balthazar, călăuziţi de stea. Şi Iosif şi Maria, împreună cu Pruncul Sfânt. Şi colindele străvechi care preamăreau naşterea Domnului.

Apoi a apărut un moş dolofan, cu barbă mare, albă, şi îmbrăcat în haină roşie şi sticla de Coca Cola de 2,5 litri la preţ de 2 litri. Şi sania trasă de reni şi sacul plin de jucării. Şi vacanţa de Crăciun, adăugată celei de Anul Nou, neapărat la schi în Austria sau pe Valea Prahovei. Dacă întrebaţi, azi, un copil de şcoală primară când s-a născut Isus, va întreba la rândul său cum poate ajunge în Laponia, de unde e Moş Crăciun, şi cum se face că acesta poate împărţi, într-o singură noapte, jucării pentru toţi copiii cuminţi.

La început a fost Isus.

Şi cei 12 apostoli şi vânzarea lui Iuda din grădina Ghetsimani. Arestarea Mântuitorului, judecata lui Pilat, drumul crucii, răstignirea pe muntele Golgota şi ultimele cuvinte spuse pe cruce, „Părinte, în mâinile tale îmi dau sufletul”. Şi Învierea, mormântul gol. Marea minune a creştinătăţii, jertfa Fiului Omului. Apoi a apărut Iepuraşul de Paşte. Şi ouăle roşii. Şi vacanţa de Paşte, neapărat în ţările calde. Şi goana nebună prin magazine pentru „masa de Paşte” cu drob de miel, cozonac italian cu stafide şi vin. Dacă întrebaţi, azi, un copil de şcoală primară cum a înviat Isus, riscaţi să vă întrebe unde se găsesc iepuraşi de ciocolată şi ouă Kinder cu surprize.

La început am avut două mari sărbători ale creştinătăţii, Naşterea şi Învierea Mântuitorului, dar noi, oamenii, le-am transformat în sărbători comerciale. Şi nu ştiu dacă lui Dumnezeu chiar îi place asta. Mă întreb ce am face, noi, oamenii, cu Judecata de Apoi, când va să vie, şi dacă nu cumva marile reţele americane de televiziune sau OTV şi televiziunile de ştiri de la noi nu ar plăti bani grei ca să o transmită în direct, bineînţeles, întreruptă de calupuri publicitare…

De aceea mă gândesc dacă nu cumva s-ar cuveni acum, la mai bine de 2000 de ani de la venirea pe lume a lui Isus şi de la Învierea Sa, să ne întoarcem, totuşi, spre începuturile credinţei.