Alex aşteaptă răspunsuri

Nu e un caz banal. Şi nici simplu. Ci unul extrem de dureros, plin de întrebări care aşteaptă, încă răspunsuri, mai ales din partea autorităţilor statului, a Poliţiei, a IML, a Universităţii Tehnice.

Ceva s-a întâmplat săptămâna trecută la Bazinul Olimpic şi nu ştim, cu exactitate, ce.

De ce a trebuit să moară un copilaş de 6 ani şi cum s-a întâmplat asta? Cine e de vină?

Nu se poate aşterne praful pe un astfel caz, care ridică numeroase semne de întrebare. Nu avem voie să facem asta, să ne prefacem că ce a fost, a fost şi să mergem mai departe, fără a avea toate răspunsurile la îndemână. Măcar pentru liniştea sufletească a părinţilor care şi-au dus copilul sănătos la cursul de înot şi l-au recuperat de la morgă.

Şi pentru memoria lui Alex.

Informaţiile actuale în acest caz sunt ciuntite, contradictorii, apar suspiciuni, acuze voalate, iar neîncrederea într-o anchetă corectă îşi face tot mai mult simţită prezenţa. IML va emite o concluzie pe la jumătatea lui decembrie iar comisia de anchetaă internă a UTCN abia ce şi-a început investigaţia şi nu se ştie cât va dura. Şi Poliţia anchetează, dar, la fel, nu se ştie cât va dura.

La aproape o săptămână de la incident nu ştim clar mai multe lucruri şi de aceea trebuie să fie găsite toate răspunsurile:

-         ce adâncime avea apa în bazin joia trecută? (Instructorul Vasile Pop susţine că era mică, sub un metru, şi că ajungea până la brâul copiilor)

-         unde era instructorul când ceilalţi copii de la curs au strigat să vină să-l salveze pe Alex?

-         de ce era îmbrăcat şi nu era în apă cu ei?

-         ce făcea exact în acele momente? Era ocupat cu care dintre copii?

-         cum era corpul băieţelului de 6 ani? Plutea la suprafaţa apei sau s-a dus la fundul bazinului? (Declaraţiile de până acum se bat cap în cap)

-         de ce a intervenit fiul instructorului, Andrei Pop, să îl scoată din apă pe Alex, deşi era, se pare, la alt bazin, şi nu tatăl său?

-         avea micuţul Alex apă în plămâni sau nu? (Şi aici declaraţiile sunt contradictorii)

-         cât a stat sub apă copilaşul?

-         ştia sau nu să înoate Alex? (Instructorul susţine că da, părinţii că nu)

-         putea să facă stop cardio-respirator la vârsta lui?

-         era sănătos copilaşul, nu avea probleme cardiace?

-         era băut sau nu intructorul Vasile Pop, aşa cum susţin mai mulţi părinţi?

-         a fost cea mai bună alegere a celor de la SMURD să ducă micuţul la Institutul Inimii sau era mai bine dacă ajungea la UPU?

Sunt doar câteva întrebări la care aşteaptă răspunsuri părinţii lui Alex, rudele, apropiaţii, noi toţi, pentru a se face lumină în acest caz. Dar, în primul rând, cred că le aşteaptă, sus în Ceruri, chiar micuţul de 6 ani, plecat mult prea deverme dintre noi…

La mişto

Au venit, au discutat, s-au înţepat, acuzat şi au râs, după care au plecat şi ne-au lăsat la fel de nedumeriţi ca înainte.

Am asistat la ce?

A fost o improvizaţie, o dezbatere aranjată cu o zi înainte într-un loc incert şi un moderator adus în ultima clipă, scos de lângă familie şi copii să facă pe arbitrul.

Cu câteva ore înainte de prima dezbatere de la Cluj a candidaţilor la preşedinţie se ştia că va fi la UBB şi, iniţial, am crezut că universitatea a intrat în nişte jocuri ciudate. Nu înţelegeam cum s-ar preta la aşa ceva, la organizarea unei dezbateri pe genunchi, câtă vreme se anunţase din timp intenţia de a organiza o mega dezbatere cu ştaif academic.

Apoi s-a găsit sala, nu la UBB, ci o improvizaţie la hotel. Cu două ore înainte nu se ştia care Danciu va modera întâlnirea dintre Băsescu şi Antonescu, până la urmă a fost Mihnea Măruţă.

În loc de o discuţie serioasă, pe teme grele, candidaţii s-au pândit la colţuri să se împungă cu replici şi ironii, să se acuze dur, să facă glumiţe unul pe seama altuia, de zici că s-au luat la întrecere pentru a aduce rating.

Râsetele însoţitorilor şi aplauzele care au însoţit fiecare înţepătură mi-au amintit de râsetele şi aplauzele de fundal de la Familia Bundy.

Veniseră toţi la show, să vadă cum i-o trage Băsescu lui Antonescu sau invers.

Sunt convins că, dacă ar fi fost o discuţie serioasă de la început până la sfârşit, grea, documentată, pe teme cum sunt soluţiile de ieşire din criza economică sau rezolvarea crizei politice, telespectatorii ar fi schimbat, plictisiţi, canalul. Aşa, au stat ţintuiţi în faţa televizoarelor ca la o comedie, savurând disputa şi hlizindu-se când unul dintre cei doi i-o „zicea” celuilalt.

M-am uitat la reluările de seară şi, din imaginile selectate de televiziunile de ştiri ale mogulilor,  am înţeles de ce Băsescu e aşa de pornit pe SOV sau Voiculescu. S-au răstălmăcit şi interpretat vorbele sale ca să îl poată toca, să-l mai reducă în ochii electoratului, au spicuit doar înţepăturile, acuzele şi replicile, iar partea serioasă a fost ignorată.

Nu ştiu de ce, dar parcă mă aşteptam la o altă abordare a discuţiei din partea celor doi candidaţi, în altă cheie. Apoi mi-am amintit unde trăim.

Mi s-a părut o dezbatere “la mişto”.

Aşa cum este condusă, uneori, România, de politicieni de toate culorile…

Marea cu sarea

Rândul se rărea văzând cu ochii. Primii candidaţi la preşedinţie îşi rostiseră discursurile, care fulminante, pline de gesticulaţii şi spume la gură, care anoste, doldora de platitudini, în funcţie de vorbitor. Continuau să deşerte sacul promisiunilor electorale.

- Auzi, frate, doctorul cică promite să ne umple ţara de autostrăzi suspendate dacă vine la Cotroceni. Super. Ce mişto să ajungi de la Bucureşti la Cluj peste Carpaţi…

Bărbatul primi, în joacă, un cot în coaste, de la colegul din mulţimea adunată să asculte promisiunile candidaţilor.

- Fii serios, o să facă numai una până la mare, peste Dunăre, de la Bucureşti direct pe plajă la Mamaia.

Izbucniră în râs. Pe scenă apăru următorul prezidenţiabil.

- Vă promit că dacă mă alegeţi va fi o Românie strălucitoare ca Soarele sfânt de pe cer. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

- Uite la el, cine a mai văzut cioban preşedinte. Du-te, băi, la stână!

Cei doi îşi amintiră de înfrângerea echipei lor favorite în cupele europene şi începură să huiduie.”Pleacă din Ghencea, afară, pleacă din Ghencea” până întâlniră privirea rece a unui bodyguard care îşi încorda muşchii pe sub pulover.

Alt candidat, alte promisiuni.

-Nu mi-a plăcut primul mandat, dar mai vreau unul. Promit că n-o să las ţara pe mâna mogulilor şi a lui Iliescu şi să vă scot din criză. Vom avea creştere economică încă în primul trimestru al anului viitor. Hă,hă,hă…

Cei doi din mulţime strâmbară din nas.

- Lasă-ne, marinarule, ia-o pe blondă şi mergeţi pe mare.

- Şi ia-l şi pe Prostănac cu tine, şi pe Crin. Nu-i mai lăsa să urce pe scenă, să ne spună că fac peste noapte locuri de muncă, că dau 25.000 de euro pentru românaşii care se întorc acasă, că vor bun-simţ şi alea-alea..

O clipă se făcu linişte. Pe scenă, un candidat pe care nu îl cunoşteau.

- Dragi alegători, eu nu vă promit nimic. Nu vă promit marea cu sarea. Nu vă pot oferi locuri de muncă, pentru că acest lucru nu se află printre atribuţiile preşedintelui. Nu vă pot promite că o veţi duce mai bine dacă mă alegeţi, pentru că, pur şi simplu, sfârşitul crizei economice nu va depinde de mine. Nu pot să vă promit majorări de salarii şi nici reducerea şomajului. Sunt lucruri care nu depind de un preşedinte. Tot ce pot să vă promit, însă, este că voi încerca să fac tot ce este constituţional să numesc un guvern capabil, să redau străinătăţii încrederea în ţara noastră, pentru ca, în sfârşit, să o duceţi mai bine,

Liniştea persista în mulţimea rămasă cu gura căscată.

- Ce vrea ăsta, frate? Nu ne promite chiar nimic? Moşule, nouă nu ne pică nimic la alegeri, o măslină, ceva?

Bărbaţii îi arătară pumnul şi degetul mijlociu candidatului.

- Huo, dispari, băi. Auzi la el, fraieru”, ce tupeu. Păi cum vrei tu voturile noastre dacă nu ne promiţi nimic?  Ia să-i mai vedem odată pe ăilalţi, poate găsim vreo promisiune care să ni se lipească de suflet, indiferent cât de gogonată ar fi.

C-aşa-i românul, nu?