Girofarul de pe maşinile de stat din vremea Guvernului Adrian Năstase reprezenta diferenţa dintre mahării cu jipuri şi prostimea de la volan, care trebuia degrabă să se dea la o parte şi să tragă pe dreapta. A devenit repede simbolul ciocoiul social-democrat cocoţat într-o funcţie politică, şi care nu suferea să stea în trafic ci, musai, folosea girofarul să ajungă mai repede de la partid la un restaurant oarecare sau de acasă la tutungeria din colţ, ca să-şi ia ţigări.
Girofarul a devenit urât de şoferi, iar ura s-a transferat şi asupra posesorilor.
Rezultatele abuzului de girofar s-au văzut la alegeri…
Astăzi, vineri, pe la ora 18, girofarul a reapărut în forţă, pe Calea Dorobanţilor din Cluj-Napoca. Coloana oficială care îl transporta pe premierul Emil Boc spre aeroport folosea din plin sirenele şi girofarurile să îşi facă loc într-un trafic şi aşa aglomerat.
La intersecţia cu strada Aurel Suciu, maşini grămadă la stop. Se formează un ambuteiaj, sirenele sună, maşinile nu au unde să tragă pe dreapta, izbucnesc claxoane, coloana oficială se opreşte, girofarurile nu.
Nimeni nu a înţeles graba cu care mergea coloana premierului şi de ce a fost nevoie de girofar. Dacă trebuia să prindă avionul de Bucureşti putea să plece spre aeroport cu 5 minute mai repede, nu?
Deci, nebunie la semafor. Un şofer în vârstă iese din maşină şi se uită spre Mercedesul în care se afla Emil Boc, după care îi bate obrazul.
Coloana oficială se urneşte dar, surpriză, SPP-iştii scot girofarurile de pe capotă, iar sirena de pe antemergătorul de poliţie amuţeşte.
Coloana se deplasează mai departe în linişte, se opreşte la stop regulamentar aproape de sensul giratoriu din Mărăşti şi îşi continuă deplasarea spre aeroport fără sirene şi girofar.
Deci se poate.
Se vede treaba că Emil Boc a învăţat, totuşi, câte ceva din lecţiile istoriei politice contemporane…
