După ce i-a lustruit cu sârguinţă dosul lui Boc, Oltean a trecut la Băsescu. Cum şeful de facto al PDL e preşedintele ţării, care nu îl suportă pe regele Mihai, hop şi Nelu Oltean cu mesaje anti-monarhiste.

Întrebat cum comentează ideea ca regele Mihai să se adreseze Camerelor reunite ale Parlamentului României, de ziua de naştere, Oltean a răspuns că i se pare un lucru „exagerat”.

„Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?”, s-a întrebat secretarul general al PDL.

Cu alte cuvinte, pentru ţăranul de Oltean, regele Mihai şi regele Cioabă ar fi acelaşi lucru.

Aici nu e vorba de a nu ştii istorie, sau a te face că nu ştii, nu e vorba nici măcar de politică, ci de nesimţire, tupeu şi obrăznicie.

Jur că aştept ziua în care Băsescu îşi va schimba radical poziţia şi va avea numai cuvinte de laudă la adresa regelui Mihai, numai ca să îl aud pe Oltean cum se linguşeşte imediat pe lângă fostul suveran.

Şi mi-ar place să îl aud pe rege cum îi spune „Marş de aici, ţărane…”.

Preşedintele SUA, Barrack Obama, apare pe culoarul Casei Albe, însoţit de vicepreşedintele Joe Biden, de agenţi ai Secret Service şi de un grup de consilieri.

Când se apropie de Biroul Oval îl vede pe Traian Băsescu lângă uşă.

- Cine e?, întreabă Obama, întorcându-se spre Joe Biden.

- E preşedintele din România, Traian…ăăă… Băsescu.

Agentul secret care mergea în stânga preşedintelui american interveni.

- Stă aici lângă uşă de vreo două ore. Nu l-am putut convinge să plece. A zis că vă aşteaptă, că ştie că trebuie să veniţi. Am încercat să îl luăm pe sus, dar s-a ţinut cu degetele de tocul uşii şi de clanţă… Ne-a fost jenă să nu iasă scandal şi l-am lăsat în pace…

- Şi ce vrea? (Ton iritat al lui Obama)

- Păi cred că vrea să îl primiţi 5 minute. (Ton împăciutor al lui Biden)

- Dar nu e trecut în program nicio întâlnire cu acest Traian ăăă Băsescu…

- Hei, Barrack, omule, 5 minute nu e o problemă. Îl saluţi, dai mâna cu el, îl întrebi de sănătate, se poate întoarce în România liniştit că te-a întâlnit. Dă bine la imagine. E prietenul nostru. Încercăm de câţiva ani să îi vindem nişte avioane F-16 la mâna a doua. Dacă stai acum de vorbă cu el, contractul e ca şi semnat.

- L-am mai văzut vreodată?

- Da, ai dat odată mâna cu el la o consfătuire NATO.

- A, ok. În fine. 5 minute, fie.

Barrack Obama se apropie cu mâna întinsă de şeful statului român şi cu un zâmbet larg pe faţă, scos ca la comandă.

- A, dl. preşedinte ăăă Băsescu. Ce plăcere să vă reîntâlnesc la Casa Albă. Vă rog să poftiţi în birou. Vă pot aloca o întrevedere de 5 minute.

Traian Băsescu radiază de fericire. Aruncă peste umăr.

- Turcane, repede. Dă pe surse la presă că acuş îi strâng mâna lui Obama şi că intru în Biroul Oval pentru o întâlnire.

Biroul Oval al Casei Albe

Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Barrack Obama stau pe scaune la distanţă de un metru şi jumătate unul de altul.

- D-le preşedinte, aşa cum v-am spus şi la intrare, este o reală plăcere să vă reîntâlnesc. Ce mai faceţi, ce face România, ţara care este o prietenă dragă nouă?

- D-le preşedinte, mă bucur să mă aflu azi aici la Casa Albă, la Biroul Oval. Nici nu ştiţi ce importantă este pentru mine, pentru poporul român, să fiu azi aici. Mulţumesc de aprecierile privind România. Ştiţi, e mare onoare să fim prietenii voştri…(Traian Băsescu râde, hă, hă, hă)

- Mă bucur să aud asta. Am apreciat întotdeauna eforturile României în lupta împotriva terorismului iar scutul antirachetă…

- Da, scutul antirachetă ne va ajuta foarte mult. Mulţumim încă o dată pentru oportunitate. Cred că face o relaţie bună dezvoltată între cei doi ţări.

Obama îşi priveşte ceasul şi dă se ridice, întinzând mâna spre Traian Băsescu.

- Domnule Băsescu, încă o dată, mă bucur că ne-am întâlnit…

Traian Băsescu se lasă pe spate în fotoliu şi îşi pune picior peste picior.

- Domnule preşedinte, ţin să asigur poporul american de toată sprijinul noastre pentru efortul împotriva terorismului mondial. Trupele noastre sunt în Irak şi Afganistan şi le mai ţinem acolo cât spuneţi dvs.

Barrack Obama se aşează la loc, nu înainte de a se uita urât spre Joe Biden.

Vicepreşedinte SUA şi-a agăţat colţurile gurii de obraji şi zâmbeşte încontinuu încă de la intrarea în Biroul Oval, etalându-şi dantura albă de care e atât de mândru.

Băsescu continuă imperturbabil.

- Vreau să transmit pe această cale întreaga noastră comemorare pentru 11 septembrie, un moment greu peste care aţi trecut…

Preşedintele Obama înclină din cap apoi se uită pe furiş la ceas. Dă se ridice iar.

- Domnule preşedinte Băsescu, vreau să vă mulţumesc încă o dată că aţi dat curs invitaţiei şi am avut plăcerea să ne vedem în Biroul Oval. Din păcate, am o serie de întâlniri programate şi sunt în întârziere…

- … şi să vă spun că poporul român este alături. America, o ţară atât de mare şi puternică, a trecut cu bine peste aceste atacuri pline de sânge, dar a învins şi a devenit mai puternică.

Băsescu părea surd. Se înşurubase bine în fotoliu.

Îşi privi şi el ceasul pe furiş în timp ce vorbea. Trecuseră 15 minute de când intrase în Biroul Oval.

Barrack Obama se mai uită odată urât la Joe Biden, care ridică din umeri.

- … şi sperăm ca acest scut antirachetă să ofere poporului român siguranţă şi securitate. Sperăm şi ca investitorii americani să se îndreaptă spre România, o ţară care a demonstrat de atâtea ori că e prietena SUA. (Şoapte spre Valeriu Turcan)

- Turcane, fă repede nişte poze cu mobilul şi dă-le la presă.

Obama ţâşni brusc în picioare cu mâna întinsă, zâmbind chinuit.

- Domnule preşedinte Băsescu, mi-a făcut o reală plăcere vizita dumneavoastră…

Preşedintele României se ridică, privindu-şi ceasul. Stătea de vorbă cu cel mai puternic om al planetei deja de 20 de minute.

Cei doi preşedinţi îşi strânseră mâinile, iar Obama îl invită spre uşă.

Traian Băsescu continua să vorbească.

- .. şi sper să ne mai vedem şi cu alte ocazii.

Barrack Obama dădu din cap exasperat.

- Turcane, dă pe surse la presă că l-am invitat pe Obama să vină în România la anul şi a acceptat.

Traian Băsescu iese triumfător din Biroul Oval şi aproape că îl ia în braţe pe un Valeriu Turcan roşu de emoţie. Şeful statului român se mai uită pentru ultima oră la ceas.

- Uau, am stat 22, ba nu, 23 de minute, ce puXX mea. MuXX Ponta, Antonescu şi Gâdea, v-am zis!

Rugăciunile ajungeau oricum la Dumnezeu, pentru că porneau din inimă.

La început s-au rugat în straiele de zi de cu zi. Şi preoţii şi credincioşii, fără deosebire. Sfântul Petru, pe a cărui credinţă s-a construit biserica lui Hristos, a slujit întâi în hainele sale de pescar, cu o funie încinsă la brâu. Trimişii lui Dumnezeu pe pământ nu aveau nevoie de odăjdii de mătase, de engolpioane scumpe, legate de gât cu lanţuri din aur masiv.

Rugăciunile ajungeau oricum la Dumnezeu, pentru că porneau din inimă.

La început se rugau din Tablele lui Moise, cu poruncile scrijelite în piatră de mâna Domnului, apoi din suluri de papirus sau din Biblii, scrise de mână de călugări care aşterneau chirciţi în chilii, la lumina lumânării, cuvântul de învăţătură al lui Dumnezeu.

Nu aveau nevoie de Biblii cu coperţi grele, suflate cu aur.

Acum nu se mai poate astfel.

Niciun preot nu mai poate sluji dacă nu se află într-o ditamai biserica. Cu cât mai mare, mai înaltă, mai luxoasă, cu atât mai bine. Cu cât are mai multe turle aurite, cu cât e mai gros covorul persan din altar, cu cât stranele sunt din lemn scump, adus de peste mări şi ţări, sau cu cât altarul e mai poleit cu aur, cu atât mai bine. Cu cât sunt împodobiţi pereţii lăcaşului de cult cu foiţă de aur, cu cât luxul e mai orbitor, cu cât pictura e mai colorată, iar icoanele de închinăciune mai mari, cu atât îi creşte cota în faţa superiorilor.

Iar o biserică ortodoxă română fără o Catedrală a Neamului de sute de milioane de euro, mare cât China, şi mai luxoasă ca un magazin Cartier, spre desfătarea unui Prea Fericit vremelnic, nici că se putea.

Nu se putea biserică ortodoxă în cartierul Mănăştur, dacă nu e cea mai mare din ţară, şi care se tot construieşte de 20 de ani şi nu se va termina nici în următorii 50. Sau o catedrală greco-catolică în Cipariu pe măsură, plănuită să eclipseze orice clădire pe o rază de zece kilometri?

Pentru cine sunt aceste lăcaşuri de cult? Pentru credincioşi, pentru Dumnezeu, ori pentru a potoli setea de mărire a preoţilor?

Şi atunci nu pot să nu mă întreb unde e smerenia popilor în faţa lui Dumnezeu? În ce verset zice Domnul „să vă faceţi biserici mari, luxoase, neapărat cu turle aurite”? Unde scrie Isus Hristos „îmbrăcaţi-vă cu haine scumpe de mătase, cu patrafire cu fire aurite şi purtaţi cruci bătute cu diamante”? În care Evanghelie zi-sa Domnul „rugaţi-vă din Cărţi Sfinte cu coperţi suflate în aur, închinaţi-vă Mie la cruci şi icoane aurite”?

Asta este Biserica lui Hristos cel milostiv, asta e Biserica propovăduită în Scriptură, ăsta este creştinismul lăsat moştenire nouă de Isus Hristos, Fiul Omului?

Aşa trebuie să fie preoţii, orbiţi de păcatul trufiei şi al huzurului, al înavuţirii, aşa trebuie să slujească, oare, mai aproape de Satana, decât de Dumnezeu?

Asta a vrut Isus pe cruce, pentru asta s-a lăsat răstignit, pentru asta a murit şi a înviat, promiţându-ne viaţă veşnică? Ca să ne încredem până la a doua venire a Sa în slujitorii Lui pe pământ, în urmaşii apostolilor, pentru care credinţa a devenit o afacere?

Cum poate un preot plin de ghiuluri de aur pe degete, îmbrăcat în haine scumpe şi care oficiază Liturghia înconjurat de lux şi bogăţii, într-o biserică – palat, să plângă de mila celor amărâţi şi sărmani şi să se roage bunului Dumnezeu pentru a le ostoi acestora suferinţele?

Mai ajung, oare, mă întreb, rugăciunile lor la Cel de Sus, sau Dumnezeu şi-a întors demult faţa de la noi, păcătoşii, iar rezultatele se văd?

La început, s-au rugat sub cerul liber. S-au rugat în straiele de zi de cu zi. S-au rugat din Tablele lui Moise, cu poruncile scrijelite în piatră, apoi din suluri de papirus sau din Biblii, scrise de mână de călugări care aşterneau chirciţi în chilii, la lumina lumânării, cuvântul de învăţătură al lui Dumnezeu

Rugăciunile ajungeau oricum la Dumnezeu, pentru că porneau din inimă.

Dar acum?

Nu am mai văzut niciodată la Cluj atâta voie bună, atâţia oameni pe metru pătrat, atâtea manifestări, la orice oră, la fiecare pas, pe gustul fiecăruia, atâta animaţie.

Clujul a înviat de-a dreptul, mai ales seara. Bănuiam că e un oraş viu, dinamic, dar până acum nu a ieşit la suprafaţă atât de clar această faţă a oraşului.

Erau, e drept, insule de distracţie şi voie bună pe Piezişă, în Hasdeu, prin Parcul Mare, mai ieşeau clujenii pe Eroilor, dar acum parcă s-au spart conductele de mulţimi care cântă, dansează şi îl ascultă cu evlavie pe ciocoflenderul de Piersic recitând poezii. Clujeni care stau la cozi de plăcere pentru a gusta delicatese din bucătării asiatice la Memo 10, care aplaudă minute în şir evoluţia operelor reunite română şi maghiară şi care nu dau doi bani pe pseudo-scandalul plăcuţei de pe statuia lui Matei Corvin.

Miercuri va rândul celor mici, astfel încât ne aşteaptă o invazie de pitici, care se vor scălda în râuri de îngheţată şi dulciuri.

Da, de Zilele Clujului nu ai cum să te plictiseşti. Şi asta e bine. E un fel de antrenament pentru Capitala Culturală Europeană 2020, dacă va fi să obţinem titlul.

Cum le stă bine românilor, nu se putea să fie totul perfect, astfel că nici clujenii nu fac excepţie. Ceea ce strică imaginea Zilelor sunt gunoaiele şi mizeria lăsată în centru după concerte, de parcă au uitat subit oamenii ce înseamnă şapte ani de-acasă şi civilizaţia europeană. Ne place să ne batem cu pumnii în piept că, noi, ardelenii, în general şi clujenii, în special, suntem altfel decât miticii, regăţenii şi moldovenii, că noi tragem spre Viena, nu spre Bucureşti. Aiurea, e folclor, sunt poveşti. Suntem la fel de necivilizaţi, la fel aruncăm PET-urile şi hârtiile pe jos la doi paşi de coşul de gunoi, sau trântim o flegmă pe asfalt.

Din păcate, ne batem singuri joc de imaginea noastră.

Apoi, am auzit în ultimele zile critici despre blocarea traficului în centru. Nemulţumirea la români e a doua natură. Dacă Primăria a restricţionat traficul, de ce s-a restricţionat, dacă era lăsat liber, de ce nu se restricţionează, că pot să fie accidente, că e multă lume, că sunt copii pe care nu poţi să îi ţii în lanţ, şi ajung sub roţile maşinilor. Dacă s-au adus butoaie cu bere, mese şi umbreluţe de ce s-au adus, dacă nu erau, de ce nu sunt…

Nicicum nu e bine.

În fine, nu pot decât să sper că le va veni mintea la cap clujenilor măcar la sfârşitul manifestărilor.

Vestea bună e că nici nu se termină bine vineri Zilele Clujului că tot de vineri, începe TIFF-ul.

Altă nebunie frumoasă, distracţie, lume, filme.

Da, adevărat a-nviat Clujul!

Argumente de ce Emil Boc trebuie să câştige funcţia de preşedinte al PDL

Dacă Emil Boc va câştiga funcţia de preşedinte al PDL va întări partidul, frământat în ultima perioadă de diverse lupte pentru putere, şi va duce la liniştirea vocilor din interiorul partidului care contestau şi criticau ba una, ba alta. Realegerea va da semnalul de unitate în interiorul formaţiunii de care este atât de mare nevoie înaintea alegerilor de anul viitor.

Cu Boc în frunte, PDL va câştiga alegerile locale şi cele generale din 2012, ţinând cont de faptul că sub conducerea sa, partidul a câştigat până acum toate bătăliile electorale în care a fost implicat. Boc are o mare experienţă politică, este un bun negociator, a reuşit să aducă la masa dialogului alţi lideri de partide cu care PDL a format guvernarea, indiferent dacă vorbim de PSD, de PNL sau de UDMR.

Alegerea lui Emil Boc pentru un nou mandat de preşedinte al PDL va duce la creşterea partidului în sondaje, pe măsură ce efectele măsurilor de reformă economică îşi vor face efectele, şi vor aduce prosperitate românilor. Efectele benefice ale guvernării, cu Emil Boc premier, se vor răsfrânge şi asupra partidului, condus ca preşedinte de Emil Boc, în perspectiva viitoarelor bătălii electorale de anul viitor. PDL va culege anul viitor roadele guvernării după ce România va ieşi din recesiune şi din criza economică.

Echipa de conducere propusă de Emil Boc este una puternică, compusă din oameni valoroşi, cu notorietate şi cu o mare experienţă politică. Nu e nevoie decât să îi amintim pe Elena Udrea, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase, Traian Igaş, Ioan Oltean, lideri ai PDL care nu mai au nevoie de nicio prezentare.

Dacă Emil Boc a condus bine partidul într-o perioadă grea din punct de vedere economic, cu siguranţă îl va putea conduce şi mai bine într-o perioadă de prosperitate economică.

Emil Boc este preşedinte al PDL din 2005. Membrii partidului s-au obişnuit cu el, ştiu cum se comportă ca lider, ştiu că este omul potrivit la locul potrivit, este împăciutor, şi nu ia decizii înainte de a consulta forurile de conducere ale partidului. Este calculat, nu este impulsiv, calităţi demne de un adevărat lider politic care este încă tânăr.

Emil Boc are cea mai mare notorietate dintre toţi liderii PDL, fiind cunoscut, vorba aceea, de la cel cu ţâţa-n gură, pân’ la cel cu barba sură. Cine nu a auzit de Emil Boc în România? Notorietatea unui lider de partid este extrem de importantă în campaniile electorale viitoare, când este nevoie de fiecare vot, şi de la alegătorul care locuieşte la sat în vârful muntelui, şi de la cel din marile oraşe.

Să nu uităm un alt element esenţial, şi anume relaţia specială a lui Emil Boc cu preşedintele Traian Băsescu, cel fără de care PDL nu ar fi ceea ce este astăzi. O colaborare foarte bună şi pe viitor între şeful statului şi preşedintele PDL nu poate fi decât benefică pentru partid, mai ales în cazul viitoarelor nominalizări guvernamentale. Traian Băsescu are încredere în Emil Boc, iar PDL nu are decât de câştigat din această relaţie între cei doi oameni politici.

Emil Boc este un lider al PDL, poate singurul din partid, asupra căruia nu au planat şi nu planează suspiciuni de corupţie, de relaţii incorecte de afaceri cu statul, de implicare în diverse stratageme de sifonare a banilor publici în propriile buzunare. Ca preşedinte al PDL, Emil Boc nu poate fi atacat, de exemplu, că ar avut legături prin vămi, sau afaceri încurcate, câtă vreme nu a avut niciodată nicio firmă.

Argumente de ce Emil Boc nu trebuie să câştige funcţia de preşedinte al PDL

Dacă Emil Boc va câştiga funcţia de preşedinte al PDL ar putea destabiliza partidul, şi aşa frământat în ultima perioadă de diverse lupte pentru putere, şi ar putea duce la exacerbarea vocilor critice din interiorul partidului. Realegerea lui Emil Boc riscă să ducă la adâncirea faliei existente între taberele din partid. Nemulţumiţii de prestaţia lui Emil Boc în fruntea PDL s-ar putea orienta spre o viitoare formaţiune politică pe cale să fie înfiinţată.

Cu Boc în frunte, PDL nu va câştiga alegerile locale şi cele generale din 2012, ţinând cont de trendul descendent al partidului în sondajele de opinie şi de scăderea încrederii populaţiei în Emil Boc, care a ajuns la opt la sută. Alegerea lui Emil Boc pentru un nou mandat de preşedinte al PDL va duce în continuare la scăderea partidului în sondaje, pe măsură ce efectele măsurilor de reformă economică vor întârzia să îşi facă simţite efectele, şi nu vor aduce curând mult aşteptata prosperitate românilor. Măsurile nepopulare ale guvernării luate de Emil Boc ca premier, se vor răsfrânge şi asupra partidului, condus ca preşedinte de Emil Boc, în perspectiva viitoarelor bătălii electorale de anul viitor.

Echipa de conducere propusă de Emil Boc este una contestată, compusă din oameni, unii slabi, alţii criticaţi sau implicaţi în diverse afaceri necurate şi scandaluri de presă. Nu e nevoie decât să îi amintim pe Elena Udrea, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase, Traian Igaş, Ioan Oltean, lideri ai PDL care nu mai au nevoie de nicio prezentare.

Emil Boc este preşedinte al PDL din 2005. Este erodat deja, după o perioadă mult prea lungă de şefie la cârma partidului. Toate partidele mari – PSD, PNL, UDMR, chiar şi PC, şi-au schimbat liderul în ultimii doi ani, numai PDL a rămas cu acelaşi preşedinte. Membrii partidului s-au obişnuit cu el, ştiu cum se comportă ca lider, considerând că este prea împăciutor şi nu este capabil să ia decizii ferme în cazul unor membri de partid cu probleme. PDL are nevoie, după şase ani, de un nou început, de un suflu nou.

Emil Boc are cea mai mare notorietate dintre toţi liderii PDL, fiind cunoscut, vorba aceea, de la cel cu ţâţa-n gură, pân’ la cel cu barba sură. Cine nu a auzit de Emil Boc în România? Notorietatea unui lider de partid este extrem de importantă în campaniile electorale viitoare, când este nevoie de fiecare vot, şi de la alegătorul care locuieşte într-un sat din vârful muntelui, şi de la cel din marile oraşe, dar aceasta poate avea un efect negativ. Datorită măsurilor dure de reformă luate de premierul Emil Boc, bugetarii, angajaţii de la privat şi pensionarii îl critică şi îl huiduie, astfel încât prezenţa lui Emil Boc în campania electorală, din postura de preşedinte al PDL, nu poate fi decât dăunătoare pentru partid. Există riscul ca un candidat al PDL la o funcţie de primar să piardă voturi dacă se afişează cu Emil Boc, mai ales într-o zonă săracă a ţării.

Să nu uităm un alt element esenţial, şi anume relaţia specială a lui Emil Boc cu preşedintele Traian Băsescu. O colaborare considerată mai degrabă slugărnicie, în care Traian Băsescu comandă iar Emil Boc execută. Este nevoie ca PDL să iasă de sub tutela lui Traian Băsescu şi de sub influenţa acestuia, iar un alt preşedinte al partidului ar reuşi acest lucru. PDL trebuie să înveţe să respire şi fără Traian Băsescu, să înceapă să umble singur, pe picioarele lui, să facă dovada că este un partid puternic şi fără să aibă proptele de la Cotroceni. PDL trebuie să se gândească şi la perioada post – 2014, după ce Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte al României, şi să taie cordonul ombilical care îl leagă de actualul şef al statului. Or, cu Emil Boc la conducere, acest lucru nu prea pare posibil.

Dualitatea în cazul Emil Boc, premier – preşedinte de partid, nu este deloc benefică PDL. Nu poţi să şi desfăşori o muncă susţinută de partid cu rezultate bune, şi în acelaşi timp să şi conduci un Guvern, cu aceleaşi rezultate. Ori una, ori alta. Orice implicare mai susţinută în chestiunile guvernamentale duce, inevitabil, la o implicare redusă în treburile interne ale partidului. Dualitatea nu mai poate continua şi pe perioada campaniei preelectorale şi electorale, unde preşedintele trebuie să se împartă între a conduce bine partidul şi a conduce bine şi Guvernul. Intervine uzura care este dăunătoare pentru partid. PDL trebuie condus din Modrogan, nu de la Palatul Victoria.

(Nu pot decât să sper că  delegaţii PDL la Convenţia Naţională a PDL nu vor fi mai bulversaţi decât înainte de a fi citit argumentele pro şi contra alegerii preşedintelui partidului)

Aceasta este „Declaraţia către ţară şi popor” prezentată, în exclusivitate, numai aici, de către mine, viitorul vostru preşedinte, cu principalele puncte ale programului politic al Partidului Poporului – Vasile Măgrădean (PP-VM).

Să nu confundaţi acest partid cu Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), pentru că nu au în comun decât primele două cuvinte.

PP-VM e un partid altfel decât PP-DD, este o formaţiune de stânga – centru – dreapta, pentru înfiinţarea căreia am demarat, deja, procedurile de strângere de semnături la nivel internaţional şi de înscriere la Tribunal şi la Curtea Europeană Drepturilor Omului de la Strasbo.

Dragi concetăţeni, iubitul meu popor, nu vă lăsaţi orbiţi de promisiunile lui Dan Diaconescu, nu vă lăsaţi amăgiţi de discursul demagogic şi populist al acestuia. Întâi citiţi punctele din programul meu electoral, pentru a putea alege în cunoştinţă de cauză pe cine să votaţi.

Dacă pe Dan Diaconescu nu l-a durut mâna să scrie că vă dă câte 20.000 de euro, nici pe mine nu mă doare gura să vă promit că vă dau DUBLU!.

Orice v-ar fi promis Partidul Poporului – Dan Diaconescu, să ştiţi că de la PP-VM veţi primi dublu, adică de două ori mai mult!

Vă garantez că toate promisiunile şi măsurile vor fi realizate sută la sută dacă mă votaţi şi voi deveni preşedinte!

Fraţi alegători, dacă PP-DD vă propune „impozitarea averilor ilicite”, fără să precizeze cu cât, PP-VM vă propune „impozitarea averilor ilicite cu sută la sută!”, iar banii rezultaţi vor fi împărţiţi POPORULUI! S-a furat destul în ţărişoara noastră, este timpul ca hoţii să dea banii înapoi celor ce muncesc cinstit, prin sudoarea frunţii!
PP-DD vrea doar „mărirea salariilor şi pensiilor”, în schimb PP-VM vrea „dublarea salariilor şi pensiilor!” Ideea că nu sunt bani, că salariile şi pensiile sunt mici pentru că atâta poate economia, sunt MINCIUNI! Veţi vedea că sunt bani la buget pentru fiecare român!
PP-DD vrea „schimbarea actualului Cod Fiscal anulând taxe şi impozite”, PP-VM propune anularea tuturor taxelor şi impozitelor percepute de stat! Se va plăti de fiecare membru al poporului o singură taxă pe an. Astfel, poporului îi va rămâne mai mulţi bani pentru un trai decent.

PP-DD susţine „Legea Cojocaru-OTV”, astfel încât fiecare cetăţean peste 18 ani să primească 20.000 euro. Ei bine, când va veni la putere iar eu voi deveni preşedinte, PP-VM va acorda fiecărui cetăţean român major 50.000 de euro, da, 50.000 de euro, iar fiecărui copil cu vârsta între 0 şi 18 ani, 25.000 de euro!
PP-DD doreşte înfiinţarea Companiei Naţionale de Administrare a Averilor Statului şi alegerea de către popor a conducătorului acestei companii. PP-VM vă propune deţinerea funcţie de preşedinte al acestei Companii prin rotaţie de către fiecare român, o dată pe lună, pe un salariu de 10.000 de euro! Numele norocoşilor preşedinţi va fi tras la sorţi într-o emisiune transmisă în direct şi la o oră de maximă audienţă de către toate televiziunile de stat şi private din România! Fiecare român are şansa de a avea un salariu de 10.000 de euro o lună şi să fie preşedinte al unei companii naţionale, cu maşină la scară, secretară, telefon mobil etc.

PP-DD pledează pentru interzicerea subvenţiilor pentru partidele politice şi a salariului pentru preşedinte şi miniştrii. PP-VM susţine ca, în plus, niciun parlamentar, consilier local sau judeţean să nu mai primească salariu de la stat, că şi aşa s-au îmbuibat şi dorm în Parlament şi se uită la filme porno!

PP-DD propune „anularea arestului preventiv şi interzicerea cătuşelor”, PP-VM propune şi desfiinţarea funcţiei de procuror, anularea tuturor pedepselor cu închisoarea şi înlocuirea cu muncă în folosul comunităţii, ca la americani, desfiinţarea treptată a închisorilor, şi menţinerea numai a unor celule speciale pentru criminali şi violatori.

PP-DD susţine „interzicerea controlului financiar nejustificat al firmelor”, dar PP-DD susţine interzicerea oricărui control la firme! De ce să fie controlaţi oamenii de afaceri oneşti din această ţară de Garda Financiară, care vine numai să ceară şpagă?
PP-DD vrea declanşarea unui proces al celor care au administrat ţara în ultimii 20 ani, iar PP-VM vrea înfiinţarea unui Tribunal al Poporului şi extinderea acestei perioade la 40 de ani, să fie traşi la răspundere şi foştii comunişti!

PP-DD vrea „redarea poporului român a Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni şi a Palatului din Piaţa Victoriei”. PP-VM vrea, în plus, redarea către popor a Cazinoului din Constanţa, a Castelului Peleş, unde poporul va putea intra gratuit. În Peleş tot poporul va putea dormi pe bază de programare, să se lăfăie în paturile asupritorilor de neam şi ţară!

În plus, PP-VM propune în programul său politic reducerea TVA la 3 la sută pentru alimente, iar TVA normal pentru restul să fie de 5 la sută. Acest lucru va însemna că poporul va putea cumpăra ieftin iar nivelul de trai va creşte.

De asemenea, când va veni la putere, PP-VM va construi în primii doi ani 10.000 de kilometri de autostradă şi 500.000 de locuinţe care vor fi date poporului pentru o chirie modică de 50 de lei pe lună. Numai aşa se va rezolva problema locativă a României şi nu vor mai exista români care să nu aibă un acoperiş deasupra capului.

De asemenea, în ceilalţi doi ani ai guvernării PP-VM, fiecare român va primi o subvenţie de 3.000 de euro de la stat pentru cumpărarea unei maşini, iar statul va prelua jumătate din ratele la bănci a fiecărui român.

PP-VM va stabili un preţ al benzinei şi motorinei la 2 lei pe litru care va fi menţinut obligatoriu pentru următorii zece ani!

PP-VM vine cu soluţii pentru POPOR!

Votaţi PP-VM, nu PP-DD, la viitoarele alegeri!

Mă întreb, oare, dacă îşi va face un partid al poporului şi deputatul ăla, William Caşcaval, sau cum îl cheamă, care va fi prescurtarea, PP-WC? Cred că, de fapt, aşa ar trebui să îi pună numele Dan Diaconescu partidului său.

Ar avea mai mare impact şi ar reflecta, mai bine, realitatea…

Girofarul a devenit urât de şoferi, iar ura s-a transferat şi asupra posesorilor.

Rezultatele abuzului de girofar s-au văzut la alegeri…

Astăzi, vineri, pe la ora 18, girofarul a reapărut în forţă, pe Calea Dorobanţilor din Cluj-Napoca. Coloana oficială care îl transporta pe premierul Emil Boc spre aeroport folosea din plin sirenele şi girofarurile să îşi facă loc într-un trafic şi aşa aglomerat.

La intersecţia cu strada Aurel Suciu, maşini grămadă la stop. Se formează un ambuteiaj, sirenele sună, maşinile nu au unde să tragă pe dreapta, izbucnesc claxoane, coloana oficială se opreşte, girofarurile nu.

Nimeni nu a înţeles graba cu care mergea coloana premierului şi de ce a fost nevoie de girofar. Dacă trebuia să prindă avionul de Bucureşti putea să plece spre aeroport cu 5 minute mai repede, nu?

Deci, nebunie la semafor. Un şofer în vârstă iese din maşină şi se uită spre Mercedesul în care se afla Emil Boc, după care îi bate obrazul.

Coloana oficială se urneşte dar, surpriză, SPP-iştii scot girofarurile de pe capotă, iar sirena de pe antemergătorul de poliţie amuţeşte.

Coloana se deplasează mai departe în linişte, se opreşte la stop regulamentar aproape de sensul giratoriu din Mărăşti şi îşi continuă deplasarea spre aeroport fără sirene şi girofar.

Deci se poate.

Se vede treaba că Emil Boc a învăţat, totuşi, câte ceva din lecţiile istoriei politice contemporane…

- Stimaţi colegi, nu demisionez! De ce să fac acest lucru? Par a fi un fraier? Nu sunt obligat să plec din PE, am fost ales ca şi voi de cetăţeni. Am în spate electoratul care m-a trimis să îi reprezint la Bruxelles şi Strasbourg. Şi ce dacă scrie în ziarul ăla de scandal că m-au prins cu mită? Aia era mită, nişte amărâţi de 12.000 de euro? Păi ce, eu atâta valorez? Să avem pardon, uitaţi-vă la mine. Adică eu am ajuns coruptul numărul unu al României, al Europei?

Făcu o pauză. De inspiraţie. Adoptă un ton prietenos. Doar i se adresa preşedintelui PE şi căuta să-l îmbuneze.

- Jerzy, prietene, hai să fim serioşi. Ce mare lucru că am stat de vorbă cu lobby-ştii ăia? Parcă am fost singurul? Le-am dat nişte sfaturi, consultanţă, am semnat un contract. De unde să fi ştiut că sunt jurnalişti de investigaţie, sub acoperire?

Se încruntă. Răspunse ca şi când un interlocutor nevăzut îi adresase o întrebare.

- Cum adică nu aveam voie să fac lobby? Asta e glumă, nu? Doar nu am furat? Am fost plătit pentru nişte sfaturi. Con-sul-tanţă. Înţelegeţi? Ştiu că scrie în regulament că nu am voie să fac afaceri, dar asta nu e afacere. E un ban cinstit, pe munca mea. Şi amendamentul care a ieşit exact aşa cum au vrut ziariştii nu l-am propus eu. E drept că e forma pe care i-am trimis-o lui Bodu, dar poate e varianta lui. De ce să demisionez?

Îşi drese glasul, tuşind scurt.

- Dragi colegi, nu am niciun motiv să plec din PE. Absolut niciunul. Şi ce o să fac? Adio salariu de 7000 de euro pe lună, adio rentă viageră, adio deconturi, adio statut de MEP. Cum credeţi că voi da de bună voie cu piciorul la aşa ceva? Şi pentru ce? Că ceilalţi doi, austriacul şi slovenul, au demisionat? Treaba lor. Ce, e obligatoriu să demisionez şi eu? Să fim serioşi… Nu mă compar cu ei, nu sunt vinovat, nu am făcut nimic.

Vocea din oglindă îl luă la bani mărunţi.

- Şi ce dacă urma să încasez 100.000 de euro pe an pentru alte amendamente depuse la diverse legi în urma acţiunilor mele? Realitatea e că nu am văzut niciun ban din cei 12.000 de euro. Păcat, că muncisem trei zile pentru ei. Numai eu ştiu pe la câte uşi am bătut să strecor amendamentul ăla…În fine. Şi ce dacă Grupul Socialist din PE a decis excluderea mea? Şi ce dacă Ponta a promis că mă exclude din PSD? Eu dacă vreau să nu demisionez, nu demisionez! Şi ce puteţi să îmi faceţi? Nimic…Obraz? Ce obraz? Aşa, nu îl am, şi ce-i cu asta? Vă spun eu că e o conspiraţie a euroscepticilor împotriva României, a UE, a PE.

Scuipa cuvintele ca din mitralieră. Ridicase tonul. Oglinda intră în panică.

- Chiar nu înţelegeţi? Nu sunt vinovat, e o lucrătură. Au vrut să îmi strice imaginea. Imaginea mea de europarlamentar. Au vrut să discrediteze imaginea României, a Uniunii Europene. Vă rooog, vreau să rămââââân în Paaarlaaameeentul Eupeeeeaaaan…Vă rooog… Nu pleeec, nu îmi dau demisiiiaaa…

Mai mulţi funcţionari europeni se adunaseră ciopor la uşa biroului. Vocea ridicată dinăutru se auzea clar.

Un întârziat din spate riscă o întrebare.

- Cine e?

- Un europarlamentar român, Severin. Nu vrea să demisioneze după scandalul de mită din „Sunday Times” ca ceilalţi doi.

- A, român? E clar atunci. După ce că e corupt, e şi nesimţit. N-are onoare şi nici curajul răspunderii…

Grupul se sparse instantaneu.

În rest e bine.

Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu”. L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita…Dache mai ajung…

Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare”. Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.

Place la mine la Abrud.

Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase”. Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.

Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.

Draghe mama, in rest e bine.

M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie”.

Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.

Repede trece.

Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.

Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)

Avram Iancu prieten la mine e.

Pusilok, Csibi Barna”.

PDL va propune modificarea Constituţiei, pentru a se scoate din legea fundamentală termenul „moţiunea de cenzură”. Pentru că o astfel de moţiune nu îşi mai are rostul.

Emil Boc va doborî recordul mondial în ceea ce priveşte supravieţuirea politică a Guvernului după moţiuni de cenzură. Va rămâne în funcţie şi după ce opoziţia va depune un infinit de moţiuni de cenzură.

PDL va propune înlocuirea termenului „Guvernul României” cu „Guvernul Boc” pentru că acesta va rămâne veşnic la putere.

Emil Boc este mai tare ca Chuck Norris, pentru că Chuck Norris nu ştie cum să se lupte cu o moţiune de cenzură.

Guvernul Boc va rămâne în funcţie şi dacă Opoziţia va strânge un infinit de voturi pentru moţiunea de cenzură.

PDL propune ca lui Emil Boc să i se confere titlul de „premier pe viaţă”.

Preşedintele Traian Băsescu are în rezervă trei variante de premier tehnocrat, politician sau independent: Emil Boc, Emil Boc şi Emil Boc.

Chuck Norris a vrut să candideze pentru funcţia de premier al României. A fost refuzat pentru că nu îl chema Emil Boc. Acum, Chuck Norris vrea să îşi schimbe numele.

Terminator s-a întors din viitor să susţină o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. Degeaba.

PDL propune să nu se mai folosească termenele „premier” şi „prim-ministru”, ci acestea să fie înlocuite de „Emil Boc”.

De cine se teme cel mai tare o moţiune de cenzură? De Emil Boc.

Câte voturi sunt necesare pentru a-l schimba pe Emil Boc din fruntea Guvernului? Nu se ştie încă, matematicienii mai calculează ce e după infinit.

Liderii Opoziţiei caută printre membrii PSD şi PNL pe unul pe care îl cheamă Emil Boc, poate aşa reuşesc să îl păcălească pe Băsescu.

Emil Boc va juca în serialul “Greu de demis” care va avea mai multe episoade decât “Tânăr şi neliniştit”. Bruce Willis a făcut deja contestaţie.

Prietenul cel mai bun al lui Emil Boc nu este Traian Băsescu, ci votul la moţiunea de cenzură.

Jocul preferat al lui Emil Boc este “Bila albă, bila neagră”, pentru că întotdeauna câştigă.