În pat cu „duşmanul”

 

Călin Popescu Tăriceanu era nehotărât. Nu că ar fi fost prima dată. Era la mijloc, cu PNL, între cei doi mari, câştigătorii alegerilor, PSD+PC ca număr de voturi, şi PDL ca număr de parlamentari.

Înclinarea balanţei depindea de liberali iar întrebarea cheie era pe buzele tuturor celor din încăpere: cu cine mergem la guvernare?

Privi obosit în jur. Feţe încruntate, ale unor bătrâni liberali din conducere, cărora o alianţă cu PSD li se părea o ofensă de neiertat, mai şmechere, ale unora puşi pe căpătuială şi care îi dădeau sms-uri lui Hrebe pe sub masă, sau mai destinse, ale unor lideri pentru care importantă era puterea şi cărora li se rupea dacă vor colabora cu PSD sau cu PNL, cu stânga sau cu dreapta.

– Căline, dacă baţi palma cu PSD-ul se răsucesc Brătienii în mormânt. Adică am ajuns să facem alianţă cu foştii comunişti, cu ai lui Iliescu? Ai uitat că 20 de ani ne-am bătut cu stânga, cu PSD şi acum vrei să guvernăm împreună? Ai uitat de mineriade, de corupţie, de baronii roşii?

Vocea tună, încă viguroasă şi tremurând de furie. Căruntul liberal, care făcuse puşcărie pe vremea comuniştilor, nu vedea cu ochi buni apropierea de stânga. Şi credea că are un cuvânt greu de spus şi zeci de susţinători la vârful PNL.

Murmure de aprobare îi însoţiră vorbele.

– I-auzi frate, adică ce vrei să spui, Radule, că mai bine ne ducem cu Boc şi ai lui, după ce Călin l-a făcut ba moară stricată, ba că e trompeta lui Băsescu? Cu ce e mai bun Băsescu decât Iliescu? După ce ne-am scuipat în ultimii doi ani, după ce le-am dat un şut în cur de la guvernare, să ne milogim acum de ăştia fără doctrină? Ne vor judeca copiii şi nepoţii dacă facem pasul ăsta alături de PDL!

Intervenţia aprigă stârni o mică furtună în jurul mesei unde capii liberalilor începură, de-a valma, să se certe fiecare cu fiecare, să aducă argumente ba în favoarea PSD, “cu care se poate vorbi”, ba a PDL, că şi ei au înţeles unde au greşit.

Tăriceanu îi ascultă pe fiecare. Dădu să întrerupă vociferările dar îşi dădu seama că nu are rost. Era nevoie de o decizie fermă, care să pună lucrurile la punct şi care să curme dihonia care izbucnise.

Mirosul puterii era prea puternic.

Îi lăsă agitaţi, şi se retrase în cabinetul său, nu înainte să le spună, pe un ton ferm şi care nu admitea replică, faptul că decizia pe care o va lua, indiferent care era, va trebui respectată de la primul până la ultimul membru PNL din teritoriu.

După decizie, da, era loc de negocieri, de compromisuri, de presiuni, de cedări, astfel încât să fie cel mai bine pentru partid.

Rămas singur, Tăriceanu căzu pe gânduri. Se gândi şi se răzgândi de mai multe ori, după cum îi era obiceiul, să intre alături de PSD la guvernare sau alături de PDL, până sună telefonul.

Vocea secretarei era agitată.

– Vă caută domnul Geoană pe linia 1 şi domnul Boc pe linia 2. Cu cine să vă fac legătura?

Preşedintele PNL nu răspunse. Respiră adânc, închise ochii, după care îşi promise, în gând, că nu se va mai răzgândi niciodată.

Decizia era luată.

– Spune-i lui Geoană că sunt într-o şedinţă prelungită…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: