Ei cu ei, fără noi

 

Va fi o noapte lungă, în care se vor limpezi apele politicii, iar partidele vor merge, vineri, la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu având clar în minte aliaţii cu care vor să formeze viitoarea guvernare.

Pentru că opţiunile sunt limitate şi sunt numai cinci formaţiuni intrate în Parlament, din care două sunt remorci, PC, agăţat de PSD, şi UDMR, urcat ieri în cârca PNL, vor negocia între ei cei mari, PDL, PSD şi PNL, fiecare cu fiecare.

Astfel încât viitoarea majoritate nu va constitui o mare surpriză: ori PDL cu PSD, ori PDL cu PNL ori PSD cu PNL.

Necazul este că, oricum o iei, tot prost iese.

Mă gândesc cum va arăta un Guvern FSN, cu miniştri de la PDL şi de la PSD conlucrând într-o armonie deplină la Palatul Victoria pentru binele ţării şi al cetăţenilor şi pentru a scoate România din criza economică şi financiară care ne va lovi la anul.

Cum vor sta Blaga lângă Miki Şpagă, Videanu lângă Năstase, Monica Macovei lângă Oprişan, sau Paleologu lângă Hrebenciuc?

Simplu: fără nicio jenă.

Se vor simţi perfect împreună, vă garantez.

Acuzele de corupţie, criticile la adresa PSD vor dispărea ca prin farmec, nimeni nu va mai aminti de Năstase patru case, de mătuşa Tamara, de baronii roşii, de clientela politică, iar procurorii DNA vor intra în hibernare şi dosarele vor fi albite.

Ne vor spune că fac alianţa la guvernare în interes naţional, dând exemplul Germaniei, uitând că românii sunt orice altceva, numai nemţi, nu.

Vor spune că numai aşa se poate obţine stabilitate, că trebuie să fim uniţi în faţa crizei, vor găsi argumente pentru a prosti lumea şi îşi vor face, mai departe, liniştiţi, jocurile.

Numai pentru ei.

Pentru greaţa şi scârba pe care le resimt nu există cuvinte de descris în dicţionarul explicativ al limbii române, văzând cât de jos au ajuns politicienii români. Nu mai au morală, onoare şi bun simţ, nu mai cred în nimic, nu mai există diferenţe de ideologie şi doctrină, toţi sunt o apă şi un pământ. Banul îi uneşte pe toţi oamenii politici, banul, afacerile şi gustul ciolanului.

Pentru ei ţelul este să roadă împreună.

Nu contează deloc că ieri se porcăiau, dacă astăzi pot să se pupe.

Cum zicea Boc despre PSD şi PNL, că pe faţă se ceartă şi prin spate împart banii? Păi dacă PDL face Guvernul cu PSD nu va fi exact la fel? Ce diferenţă va exista? Răspunsul e simplu: niciuna.

Cu alte cuvinte, pur şi simplu degeaba i-au acuzat în ultimii ani democrat-liberalii pe pesedişti de toate relele din lume, dacă acum se îmbrăţişează şi bat palma.

Da, aşa a fost şi va fi întotdeauna, din păcate: ei cu ei, iar noi cu noi…

Noi cu ei, niciodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: