Ce bine ne-nţelegem noi doi

 

 – Dragă Emile, pe cine ai vrea să punem la Transporturi? De la noi sau de la voi?

Mircea Geoană bifă ministerul de pe listă, aşteptând răspunsul omologului său din PDL.

– Mircea dragă, eu cred că indiferent cui va reveni, va fi pentru binele ţării.

Cei doi lideri negociau tete-a-tete repartizarea pe portofolii a membrilor de partid în viitorul Guvern.

Discutau amical, aplecaţi peste foile din faţa lor. Mai sorbeau din cafea, mai glumeau, de parcă erau amici de când e lumea.

– Auzi, Emile, unde mergi de Revelion? Nu vii cu familia cu noi la munte, la schi?

– Nu ştiu ce să zic…Dar la anul, nu vii tu cu noi în Turcia, în concediu?

Discuţia curgea lejeră, iar lista cu miniştri creştea pe măsură ce trecea timpul, acceptată de ambele părţi.

Uşa se deschise brusc, iar preşedintele Traian Băsescu îşi făcu apariţia. Cu ochii pe ceas, şeful statului îi zori pe cei doi.

– Cum staţi, domnilor, că văd că vă aflaţi ca fraţii? Rezolvăm azi lista?

Primi răspunsuri afirmative din partea lui Boc şi Geoană şi le ură succes, lăsându-i să finalizeze constituirea Cabinetului, cu „dragă Stolo” în frunte.

– Ştii ce mă gândeam acum? Cum vor reacţiona primarii de la noi, de la Cluj, care au fost la noi, au trecut la PSD, apoi au revenit la noi. Avem o primăriţă la Băişoara şi primarul din Câmpia Turzii. Cum vor mai migra ei la PSD, că pleacă de la putere la putere?

Boc începu să râdă, iar Geoană îi ţinu isonul.

– Dar eu ce mă fac cu Duvăz şi cu Sassu, care au plecat din PD la PSD iar acum ajung la aceaşi masă cu foştii colegi?

În timpul negocierilor îşi descoperiseră pasiuni comune, erau de vârstă relativ apropiată, le plăcea politica, aveau fiecare în spate câte un guru, Iliescu şi Băsescu.

Geoană oftă.

– Păcat că nu te-am cunoscut mai demult. Îmi cer scuze pentru toate răutăţile pe care ţi le-am spus de-a lungul ultimilor ani.

Emil Boc, gentleman adevărat, nu rămase mai prejos.

– Să ştii că eu am şters, deja, cu buretele, tot ce am spus rău despre tine, toate acuzele şi criticile. Aşa se face adevărata politică, să ai puterea de a recunoaşte un prieten în cel mai mare adversar. Hai să terminăm Guvernul, că ţara are nevoie de el…

 

Mda, cam asta e politica pe malurile Dâmboviţei. Dar, sincer, abia aştept să treacă luna de miere…

Un răspuns to “Ce bine ne-nţelegem noi doi”

  1. gazpefoc Says:

    Cine se aseamana se aduna!!!!!!!!!!!!!!! Sau aveti-va ca fratii si mancati-va rah……………..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: