Poveste de iarnă

 

Aparatele zumzăiau în încăperea albă, piuind la intervale regulate când măsurau pulsul. Storurile era pe jumătate trase, iar afară se zărea o bucată de cer şi o creangă de brad plină de zăpadă.

Întinsă în pat, legată de aparatele care îi mai dădeau viaţă, fetiţa se gândi că e Crăciunul şi că nu apucase să îi scrie Moşului. Era mare deja, trecuse în clasa I-a, şi ştia că Moş Crăciun era, de fapt tata. Şi mama, sau unchiul Nelu, că doar anul trecut i se dezlipise barba, când venise, în Ajun, cu cadouri. Şi găsise păpuşa Barbie, exact modelul pe care îl descrisese Moşului, în fundul dulapului, când venise mami de la supermarket. Tata râsese şi îi spuse să nu se supere, că Moşul va veni întotdeauna şi de acum încolo şi îi va aduce tot ce îi ceruse în scrisorele.

Înţelesese, că îi mergea mintea. Nu mai era copil, doar avea cinci ani, nu?, iar la anul urma să meargă la şcoală.

Acum sta ţintutită în pat, luptându-se cu o boală necruţătoare. Îi era ciudă că nimeni nu îi spunea nimic şi o tratau blând, ca pe un puişor de găină. O văzuseră o grămadă de doctori, îi dăduseră să înghită o droaie de medicamente, dar ea parcă intrase la apă, se uscase pe picioare şi îşi pierduse părul blond, de care era atât de mândră. Şi nu înţelegea de ce.

Mami şi tati stăteau lângă ea zi şi noapte şi îi povesteau că se va face bine, că se va putea întoarcea la şcoală, la primăvară.

Iar acum venise Crăciunul, iar ea, slăbită fiind, nu apucase să îi scrie Moşului ce cadou să îi aducă.

Nu înţelegea ce se întâmplă şi de ce, parcă ieri, venise părintele de la biserica din cartier, şi se rugase împreună cu mami şi tati, şi nu pricepea de ce toţi, chiar şi preotul, aveau ochii în lacrimi.

Ea vroia să le spună că se simte bine, că abia aşteaptă ca medicamentele să îşi facă efectul şi să meargă iar la săniuş, să îi scrie Moşului şi să ajute la îmbodobirea bradului din camera mare.

Adormi în cele din urmă, cu gândul la colinde, zăpadă şi la clinchet de clopoţei.

Era din nou acasă, în pătuţul ei. Netezi cuvertura cu castele, îl îmbrăţişă pe Pufi, un urs mare şi alb de pluş, aproape cât ea de mare, şi deschise dulăpiorul. Cânta singură, de bucurie că se făcuse bine şi era acasă, de Crăciun. Probă rochiţa albastră care îi venea ca turnată şi îşi pieptănă buclele. Era minunat. Abia aştepta să fie strigată, să vadă cadourile de sub brad.

Îşi aminti că nu îi scrisese Moşului şi avu o strângere de inimă.

Rămase aproape fără suflare când uşa de la cameră se deschise şi apăru chiar Moş Crăciun, aşa cum îl văzuse de nenumărate ori, cu barbă albă, durduliu, şi îmbrăcat în costumul cel roşu. În spate se zărea sania cu reni.

Nu-i venea să creadă şi se ciupi de braţ dar Moşul nu dispăru. Ba chiar oftă, şi lăsă jos, ostenit, sacul plin de jucării. Fetiţa făcu ochii mari când Moşul îi întinse un lănţişor de care era prinsă o boabă strălucitoare care scânteia în lumină. Il prinse, gingaş, de gât, iar fetiţa abia sufla de emoţie.

Pietricica era tot ce văzuse mai frumos pe lumea asta şi se asorta ca nimic altceva cu rochiţa şi părul bălai. Era cadoul perfect pe care îl văzuse într-o revistă de la mami şi la care se gândise în ultimele zile.

Moşul o mângâie pe cap şi îi arătă sania cu reni, făcându-i semn din cap că o aşteaptă să urce.

Începu să plângă de bucurie şi se îndreptă, de mână cu Moşul, spre sanie.

După atâta perioadă de chin era, în sfârşit, fericită.

Fetiţa se trezi iar o lacrimă de cristal se prelinse pe obraji, rostogolindu-i-se în palmă. Privi fascinată scânteia strălucitoare de cer, reflectând un curcubeu de culori schimbătoare, care se răsuceau şi se învârteau, clipind jucăuş. O răsuci în mânuţă şi îşi zări chipul, nu supt şi pământiu ca acum, fără coama de bucle blonde, ci aşa cum îl ştia cu un an înainte, plin de viaţă. Se văzu în rochiţa de serbare şi auzi aievea vocea şoptită tatălui, „Prinţesa mea”, şi lucirea de bucurie din ochii mamei. Îşi revăzu colegii din clasa a I-a, copiii din vecini cu care se jucase coarda afară, în faţa blocului, ba chiar şi pe Piticu, un maidanez cu urechi clăpăuge, căreia îi rupea din sandwich-ul de la şcoală şi care dădea întotdeauna când o vedea. Privi cu nesaţ prin bucata lucitoare şi îşi aminti întâmplări demult uitate şi oameni pe lângă care trecuse sau cu care vorbise. Chiar şi pe tanti Nina, care-i făcuse prima injecţie la grădi, când fusese răcită, o văzu şi îi făcu un semn din ochi.

Îşi ţinea în palmă întreaga sa viaţă.

Piatra era aidoma celei pe care o văzuse în vis şi pe care Moş Crăciun i-o prinsese pe lănţişorul de la gât.

Vru să strige, să-şi trezească părinţii care vegheau la căpătâiul patului, să le spună că Moş Crăciun există. „Chiar există, l-am văzut eu, am vorbit cu el şi mi-a spus că am fost cuminte şi mă ia cu sania şi cu renii. Mi-a adus un cadou. Nu auziţi? L-am văzut pe Moşul. Era, era bătrân, bătrân ca un bunicuţ, şi avea o barbă mare, mare şi albă”.

Nu putuse, însă, deschide guriţa, astfel că mărturia ei nu fu auzită. Doar mama deschise o clipă ochii şi îi privi zbuciumul trupului şi o mângâie, lin, pe cap.

Fetiţa surâse în somn şi strânse în pumn bucăţica de cristal.

Sus, în înaltul norilor, aşezat pe scaunul regesc, Moş Crăciun o aştepta alături de reni şi de bradul împodobit. Era bătrân, bătrân, părea un bunicuţ, şi avea o barbă mare, mare şi albă…

 

 

Lacrima de cristal fu descoperită de asistente şi de medicii spitalului. Vestea făcu înconjurul oraşului, al ţării, apoi fu preluată în întreaga lume. Nimeni nu ştia cum ajunsese în pumnişorii strânşi ai fetiţei, cine o pusese acolo şi de ce. Se constitui un comitet care să o evalueze, să hotărască dacă să revină familiei sau să fie donată spitalului, dacă să fie vândută sau păstrată într-o colecţie.

Aşezată cu grijă pe un pat de vată, închisă într-o cutiuţă de bijuterii din seiful directorului spitalului, piatra preţioasă se topi după trei zile.

Un răspuns to “Poveste de iarnă”

  1. gazpefoc Says:

    Trista poveste de Craciun, dar macar in poveste au fost o droaie de doctori care nu au cerut sau luat spaga si culmea, la ei in spital se gaseau medicamente. Putem trage concluzia ca acolo banii din asigurarile sociale sunt folositi cum trebuie si unde trebuie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: