Memoriile carnetului de partid

Carnetul de partid îşi scria memoriile, atent, cu scrupulozitate, să nu uite nimic. Îşi aminti culoarea de început, roşie, “de dinainte de 1989”, când tovarăşul îl purta la loc de cinste, îmbrăcat în ţiplă, să nu se murdărească sau să se îndoaie pe la colţuri.

Mare grijă avea de el. Mare putere mai avea pe atunci.

Era scos rar, dar şi când era, putea simţea frica pe care o răspândea în jur. Îşi amintea vocile speriate, care tresăreau când îl vedeau, roşu şi cu secera şi ciocanul imprimate pe copertă, la diverse controale sau reuniuni.

“A venit tovarăşul de la partid”. Şi toţi îngheţau, de la prim-secretarul pe judeţ, până la unii, mai mici, din Comitetul Central.

Pe 22 decembrie 1989, imediat după fuga lui Ceauşescu trăise un moment de spaimă. Era cât pe ce să fie ars, rupt, distrus. Dar tovarăşul, după un moment de panică, îl sărutase şi îl ascunsese bine în fundul unui sertar. Îl lăsase în plastic, să nu se murdărească sau să îndoaie pe la colţuri, ca pe vremuri.

După trecerea unei perioade scurte, tovarăşul, devenit domn, îl preschimbă într-un carnet tot roşu. Era scos mai cu fereală, dar impunea respect, că avea număr mic, alături de iniţialele care s-au tot schimbat între timp: FSN, FDSN, PDSR, PSD.

Cine avea carnetul de partid, avea pâinea şi cuţitul. Şi atunci, înainte, şi acum, după. Doar culoarea se mai schimbase. După roşu a fost şi portocaliu, şi galben, şi chiar ajunsese, la un moment dat, tricolor.

Era ţinut la fel, la mare cinste, să nu se deterioreze. Şi scos când era cazul, când domnul posesor avea nevoie de o funcţie în structurile administraţiei locale sau centrale, când vâna un post de director de agenţie sau serviciu deconcentrat.

Carnetul de partid era totul. Înlocuia, cu brio, competenţa şi profesionalismul. Cine avea carnetul nu mai trebuia să îşi bată capul cu concursul pe post. Era suficient, indiferent de guvernare.

Odată la patru ani, carnetul e cel care dictează. Ai carnet, ai parte. Nu ai carnetul cu culoarea potrivită, eşti un nimeni, nu mai pupi funcţii grase.

Aşa a fost şi aşa va fi mereu. Din păcate…

…………………………

         Auzi, vericule, zisei să fiu apolitic, că aşa vrea Uniunea Europeană să fie prefecţii. Şi mi-am dat demisia din partid acu câţiva ani, mânca-ţi-aş, dar carnetul l-am păstrat. Şi acum cică vrea Guvernul să ne facă politruci la loc?

Cei doi politicieni de pe malurile Dâmboviţei puneau ţara la cale.

         Da, băi, ia scoate-l la interval, să văd dacă mai eşti de-al nostru. Ai carnetul, te mai ungem odată prefect, dă-o dracului de independenţă. Păi ce ştie UE de ce avem noi nevoie? Şi aşa aţi mimat, voi, prefecţii că sunteţi apolitici, că doară eraţi cu sufletul şi buzunarul aproape de partid. Ce administraţie locală e aia unde nu poţi să dictezi politic?

         Auzi, deci e pe bune, nu? Adică ni se rupe de UE şi îi mai tragem o dată în piept? Suntem tari, să ne pupe undeva, cu tot cu cei care ziceau că o Prefectură performantă şi eficientă este una apolitică. Păi dacă mi se pune pata pe un primar de la Opoziţie, să nu pot să io trag? Să o creadă mutu’.

         Ce făcuşi, frate, cu carnetul, îl ai, că avem şedinţă şi tre să fac propuneri?

         Îl păstrai bine. Îl mai am şi pe ăla vechi, de pe vremea lui Ceaşcă. Ăla roşu, cu secera şi ciocanul. Nu l-am rupt, că nu se ştie niciodată…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: