Ministru pentru 21 de zile

Mult a stat şi Gabi Oprea în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. Fix trei săptămâni. Şi s-a şi grăbit să returneze la stat miliardul de lei primit când a fost trecut în rezervă, ca să respecte ordonanţa cu pensia şi funcţia la stat. Mă întreb dacă va fi şi plătit pentru cele 21 de zile lucrate în fruntea ministerului.

Gurile rele spun că de la Cluj i se trage debarcarea din funcţie, că a fost primul dintre miniştri care a trecut pe la Cluj ca să pună ministerul pe roate. Poate că întâlnire de taină cu fostul său predecesor, Ioan Rus, care ar fi avut loc, şi în care i s-a pus o pilă lui Virgil Ardelean, să fi dus la decizia de azi a PSD de a-i retrage sprijinul politic şi de a-l exclude din partid.

Până la urmă, din tot ce a apărut despre Oprea, că vrea să facă şi să dreagă, şi să rezolve ministerul şi să dea un imbold poliţiei, s-a ales praful. Impresia, ultimă, şi cea care va rămâne în afara bunelor sale intenţii, este că a fost o păpuşă de paie care a pus botul la diverse numiri, inclusiv a lui Ardelean, fără girul partidului, pe uşa din dos, ca la mafioţi.

Şi Oprea e numai primul…Cine se pregăteşte?

Ce ar mai fi de zis, decât că, după scandalurile cu ordonanţele constestate din ultima perioadă, tot ce trebuia Guvernului Boc era debarcarea lui Oprea.

Un răspuns to “Ministru pentru 21 de zile”

  1. bogdan ilasc Says:

    mai mult ca sigur ca Dragnea va noul sef al Vulpii:P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: