Despre eficienţă

 Îmi amintesc de şedinţele plicticoase ale Consiliului Local Cluj-Napoca din anii trecuţi, în care consilierii băteau apa în piuă ore întregi, se certau, îşi aruncau replici şi discutau în contradictoriu până începea unul să caşte, semn că e timpul să mai plece acasă, că se întunecase.

Anii trecuţi înseamnă peste zece, de pe vremea lui Funar citire.

Ţin minte că băgam câte un plictis frate cu moartea şi îmi venea, uneori, să îi întreb pe aleşi dacă nu au casă, masă, nu-i aşteaptă familia, nu le plâng copiii de foame acasă.

Consilierii, de la toate partidele, păreau să considere că cu cât stau mai mult în Sala de Sticlă a Primăriei, cu cât durează mai mult şedinţele, cu atât lumea, electoratul, clujenii, vor gândi la cât de mult se sacrifică  pe altarul urbei.

Ei nu aveau nicio treabă. O lungeau în poveşti cu peşti, făceau pauze dese, ieşeau la ţigară şi nu reveneau decât după un sfert de oră. Era un talmeş-balmeş.

Şi când era vorba despre proiecte simple, discutate şi răsdiscutate înainte, tot mai era loc de o ceartă, de o analiză semantică, de drepturi la replică, de schimburi de vorbe grele peste masă.

Nici pomeneală de eficienţă şi nu am înţeles niciodată de ce se întâmplă aşa ceva la şedinţe.

De câteva şedinţe însă, treaba merge şnur, ca unsă. Rapid şi eficient. Fără discuţii în plus, scurt şi la obiect. Încercările de atacuri din partea unor aleşi (alese) sunt curmate din faşă, nu se mai dă cuvântul oricui şi  oricând, de câte ori vrea cineva anume, ca să bată câmpii minute în şir. Aleşii sunt chemaţi la ordine şi ţinuţi din scurt. Mai mârâie câte unul, dar cu atâta rămâne.

Şi astfel, aleşii au reuşit şi azi să dezbată 45 de proiecte într-o oră, câtă vreme, cu ani buni înainte, stăteau în şedinţe până începea filmul de seară.

Asta înseamnă eficienţă. Time is money. Au analizat toate proiecte înainte, în comisii, vin în plen şi mai lămuresc lucruri minore dacă au, dacă nu, la vot şi acasă. Au venit, au votat, au plecat. Fără să mai piardă din timpul lor şi al nostru.

Cel care a reuşit „minunea” e Radu Moisin, actual viceprimar, care merită felicitări pentru modul în care conduce şedinţele Consiliului Local.

„Mandatul” lui de preşedinte al CL este de trei luni. Poate îi va fi prelungit pentru că merită.

4 Răspunsuri to “Despre eficienţă”

  1. Tudor Says:

    Eu nu m-as grabi sa-i felicit.. decat pe acei consilieri locali care stiu la ce se refera proiectele.. au citit, au fost in comisie sau au vorbit cu colegii de partid din comisia respectiva, etc… Cei care stiu ce voteaza.

    Multi sunt acolo doar de dragul de a avea titulatura de consilier local… si de fapt ei nu „consilieaza” pe nimeni… ci se lasa ei „consiliati” (a se citi – condusi) de catre executivul primariei, respectiv colegii de partid. Dar daca le-am dat votul, sa avem incredere in ei, nu ?

  2. n.silviu Says:

    Intradevar, noi in general, cetatenii Romaniei dar si cei din fosta zona a „Lagarului” Socialist, nu prea avem stiinta eficientei societatii democratice. Nu avem educatia si experienta conducerii democratice a unei comunitati mai mici sau mai mari chiar pina la nivel de natiune. Vechile instincte si reflexe din comportamentul si reletiile dintre oameni, dintre cetateni, sint greu de schimbat sau de eliminat. Noile generatii se adapteaza mai degraba la aceste atitudini probabil tot din instinct de conservare pentru a-si proteja un traseu sau o cariera, decit sa incerce sa lupte impotriva lor. Ma gindesc la un Stefan Nicolae sau Corlateanu de la PSD, altfel niste tipi inteligenti, mi se par niste creaturi identice cu mentorul lor Iliescu de la care au preluat tiparul mentalitatilor, comportamentul, atitudinea, pe care le manifesta in toate actiunile lor in societate. Acest fenomen exista si la celelalte partide, ma gindesc la un Bogdan Olteanu, Crin Antonescu si ceelalti fideli ai cuplului Patriciu-Tariceanu, care la fel maimutaresc democratia si o deturneaza de la sensul si rostul ei inspre autocratia bicefala a celor doi P&T. Se pare ca din aceasta narcisista dictatura pe care au instaurat-o in PNL, cei doi au realizat performante materiale pe plan personal dar cu ce pret ? Pretul este insasi existenta si viitorul PNL, partid care pe zi ce trece devine tot mai mic si mai neinsemnat si va ajunge in curind in Muzeul Partidelor Istorice alaturi de PNTCD. Astfel visul lui Patriciu, acela de a-si incepe ziua bind o cafea la el acasa impreuna cu Prim Ministrul Romaniei va fi implinit doar partial, va pute avea la cafea doar un fost P.M. si acela ajuns PM nu pentru merite proprii ci printr-un concurs de imprejurari in care PD-L, Traian Basescu si Teodor Stolojan l-au pus in aceasta functie acordindu-i incredere ca va respecta Proiectul Aliantei DA. Se stie cum si cit de repede a urmat tradarea lui Tradiceanu si cit pret pune acesta pe Interesul Cetatenilor, si cum a inteles sa fraudeze datoria pe care o avea in acea functie unde a ajuns si datorita votului si sistemului democratic.
    Ce mai tura-vura, democratia fara disciplina, rigoare, reponsabilitate si raspundere reala a demnitarilor alesi de cetateni, pentru deciziile care afecteaza interesul comunitatii, se transforma intr-o caricatura a Democratiei, in haos si anarhie care poate face mai mult rau oamenilor decit orice fel de Dictatura !!!

    „Sa auzim numai de bine” !!!

  3. Tactici de supravieţuire « MOUNT THOR Says:

    […] Despre eficienţă – adăugat de Robin […]

  4. Tinerii in politica, sau despre cum putem avea eficienta - Echipa de imagine Says:

    […] „Mandatul” lui de preşedinte al CL este de trei luni. Poate îi va fi prelungit pentru că merită. ” sursa: https://magradean.wordpress.com/ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: