Ziua întâi. Deja vu din comunism

Fiori reci m-au trecut, vineri seară, pe şira spinării, la „Republica”, la gala inaugurală a TIFF, unde s-a proiectat „Amintiri din Epoca de Aur”.

Fiori reci ai aducerii aminte, când am văzut scenele absolut reale de ireale şi absurde pe care numai cineva care a trăit în comunism şi le-a simţit pe propria piele le-a recunoscut de la o poştă. Ne vine greu să recunoaştem, poate străinii cred că s-a exagerat, dar aşa ceva chiar s-a întâmplat în România lui Ceauşescu. Punerea în scenă, interpretarea actorilor, dialogurile, au fost, pot spune, fără cusur, nimic fals, nimic artificial, şi au surprins la milimetru „legendele urbane” ale Epocii de Aur, de la programata trecere printr-o amărâtă de comună a unei coloane oficiale a tovarăşilor de la partid, cu toată vânzoleala care se isca, până la trucarea unor poze în gazetele vremii ca să iasă bine „Tovarăşul”, excesul de zel al unor activişti, frigidere Fram cu borcanele de iaurt acoperite cu celebra foiţă argintie pe raft sau nopţile pierdute „la video”.

Aseară am râs în hohote dar atunci, nimic nu era de râs.

Şi e bine că se fac astfel de filme, pentru ca realităţile comunismului să fie cunoscute de noua generaţie şi să nu fie uitate în veci de restul lumii.

M-a frapat, însă, o constatare amară.

În unele zone unde s-a filmat, fie că erau sate, fie că erau blocuri, am avut impresia unei întoarceri în timp. Acolo, la ţară, sau după blocurile gri mai nimic nu s-a schimbat. Scenele de la vizita tovarăşului Sandu, din satul unde activistul Curelea a mers să ridice nivelul de alfabetizare al ţăranilor, sau apartamentele de unde cei doi tineri luau sticle şi borcane pentru a le vinde, nu au fost filmate la Buftea sau la Cinecitta, pe platouri speciale, casele ca vai de ele nu erau de mucava, drumurile pline de hârtoape nu erau trucaje pe calculator, iar sălile localurilor de la marginea şoselelor nu au fost retuşate, ci au şi acum acelaşi mobilier ca în urmă cu 20 de ani. Din păcate, nu a fost greu să se găsească, în România anului 2009, locuri în care comunismul parcă nu vrea să moară…

Şi, întâmplare sau nu, în timpul proiecţiei, la un moment dat, la finalul scurtmetrajului despre legenda şoferului de pe camionul care transporta păsări, filmul a fost tăiat. Exact ca pe vremuri, tot la „Republica”. Să nu mai vorbesc de sonorul slab, o mai veche meteahnă a filmelor româneşti, neremediată încă.

Deja vu din comunism.

 *              *               *

Ţâncul aflat în sală pe rândul din faţa mea, să fi avut vreo zece ani, se tot foia. Îşi pierduse răbdarea la un moment dat şi şi-a întrebat mama „Mai sunt multe legende? Uau, chiar aşa a fost atunci?” A primit o mângâiere dulce pe obraz şi o înclinare, scurtă, din cap. Cuvintele erau de prisos. Felicitări lui Cristian Mungiu pentru că ne-a delectat cu amintirile din Epoca de Aur şi ne-a dat posibilitatea, o dată în plus, să preţuim prezentul capitalist, libertatea şi democraţia, chiar dacă e originală, de la noi.

Un răspuns to “Ziua întâi. Deja vu din comunism”

  1. gazpefoc Says:

    Corect, din pacate graita’i adevarul!!!!!!!!!!!!1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: