Ziua a patra. Viaţa în întuneric

 Noi, restul, nu ştim cum e.

Nici măcar nu ne putem închipui, chiar dacă închidem ochii şi lăsăm sunetele să curgă pe lângă noi. Privim într-o parte când vedem un nevăzător cu bastonul alb bocănind pe trotuar şi ne facem cruce cu limba mulţumind Celui de Sus că noi putem vedea. Cum este, cu adevărat, viaţa fără lumină, cum poate cineva care nu vede să realizeze un film, ne-a arătat, la TIFF, regizorul iranian Mohammad Shirvani care a adunat şase scurt metraje ale unor femei, în pelicula „Şapte regizoare nevăzătoare”. Una dintre acestea a refuzat difuzarea bucăţii filmate.

Imaginile sunt şocante, uneori, emoţionante, te prind şi te înfioară. Zâmbeşti alteori, îţi scuipi în sân, dar la final ajungi să vezi cu alţi ochi lumea nevăzătorilor. E o experienţă pe care nu o uiţi uşor.

Şase femei oarbe îşi povestesc vieţile prin intermediul unor camere video de mână, care le poartă prin familii de iranieni simpli, care gătesc, mănâncă pe jos, conform tradiţiei, care se uită la televizor, se ceartă sau iubesc. Cadrele sunt haotice uneori, se vede cum camera e mânuită de cineva care nu vede dacă filmează sau nu faţa interlocutorului, alteori sunt statice, aparatul fiind pe masă.

Regizoarele se filmează pe ele, îşi filmează familiile, îşi strigă durerea, dar nu se dau bătute. Impresionant e faptul că, deşi nevăzătoare, sunt totuşi femei până în măduva oselor, şi îşi fac, stângaci, unghiile de la mâini şi de la picioare cu ojă roşie, mâzgălind pielea. Se fardează şi se îmbracă de gală, chiar dacă nu ies din casă. Nu se lasă copleşite de handicap.

Una dintre ele s-a căsătorit, de asemenea cu un nevăzător, iar cei doi au împreună o fetiţă care vede normal. O alta s-a căsătorit cu un bărbat care vede şi pe care încearcă să îl înţeleagă, cerând, la rândul ei, înţelegere. Secvenţele de final ale ultimului scurt metraj sunt tulburătoare, cu soţia nevăzătoare care se certase cu soţul ei şi căruia i-a transmis că îl simte pe voce dacă e supărat. A închis imaginea camerei şi a lăsat doar sonorul, vorbindu-i şi încercând să îl facă să o înţeleagă cum ar fi dacă nu ar vedea-o ci i-ar auzi doar vocea.

Filmul are şi o morală puternică, iar aceasta răzbate din majoritatea celor şase scurt metraje: indiferent de gravitatea handicapului, chiar dacă nu mai vezi, viaţa trebuie trăită. Şi aceasta are mici bucurii, cum ar fi naşterea unui copil, sau faptul că poţi filma şi arăta lumii întregi cum este viaţa în întuneric…

2 Răspunsuri to “Ziua a patra. Viaţa în întuneric”

  1. tiberiufarcash Says:

    kiar emotionant

  2. gazpefoc Says:

    Si cati sunt in lumea asta………….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: