Ziua a opta. Poliţistul, adjectivul şi haşişul

Se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Atâtea cronici elogioase am citit despre filmul lui Corneliu Porumboiu, „Poliţist, adjdectiv”, încât am zis că musai nu trebuie ratat. Mai ales că a rulat cu casa închisă în cele două proiecţii de la TIFF. Dar, sincer, pe mine unul m-a dezamăgit. Mă aşteptam, poate, la altceva, după atâta tevatură şi şoapte pe la colţuri cum că ar fi favorit la câştigarea trofeului TIFF. Am văzut oameni în sala de la Auditorium Maximum care s-au plictisit ca şi mine dar care, snobi cum au devenit peste noapte unii, povesteau ce cool a fost, ce mesaj teribil a transmis, deşi nu au înţeles mai nimic. Dar e de bon ton, nu-i aşa, să te dai rotund că aşa a zis nu ştiu cine de la Cannes că filmul e tare… Filmul a durat aproape două are şi chiar glumeam că, dacă ar fi fost tăiate la montaj nişte scene, putea fi comprimat în 45 de minute şi era un scurt-metraj care să nu dea spectatorului dureri de fund de la atâta foială pe scaun.

Ce nu mi-a plăcut, în afara faptului că proiecţia a început cu aproape o jumătate de oră întârziere şi că a avut un generic simpluţ, făcut, parcă de copiii clubului cinefil de la Palatul Copiilor?

Poliţistul Cristi (Dragoş Bucur) urmăreşte nişte adolescenţi care fumau haşiş în Vaslui. Şi îi filează. Treabă tipică de poliţai. Şi Cristi este filmat minute în şir cum îl urmăreşte pe jos pe Victor care merge dimineaţa la şcoală. Şi îl tot urmăreşte, că elevul stătea cam departe de şcoală. Şi asta se întâmplă de vreo două ori. Ba îl mai urmăreşte şi pe Alex, colegul lui Victor, şi pe o fată care era împreună cu cei trei în curtea şcolii la „o iarbă”. Apoi Cristi pândeşte şi vila lui Alex ore în şir, sudând ţigară de la ţigară, pitit după un stâlp de curent. Mă gândeam, suferind alături de Cristi la pândă, că dacă aş fi ieşit din sală şi m-aş fi dus până la „Arizona” să îmi iau un suc şi m-aş fi întors, nu aş fi pierdut nimic, ci l-aş fi găsit pe Cristi la locul lui păzind vila în continuare.

Mai este o scenă lungă ca o supă îndoită cu apă, când Cristi şi Nelu, colegul său de birou, aşteaptă în antecamera şefului Poliţiei. Secretara bate la tastatură iar Cristi stă pe scaun. Şi scena de aşteptare e filmată minuuuute în şir, încât îţi vine să baţi la uşa căpitanului să îl întrebi când dracu are de gând să îi primească pe cei doi. Plus că filmul nu are coloană sonoră, nimic nu sparge monotonia unei urmări şi a pândei. Priveşti năuc zeci de minute cum Cristi merge pe stradă, urmărind delincvenţii juvenili, şi apoi stă lângă stâlp aşteptând să ningă cu biscuiţi. La câte ţigări a fumat, m-aş fi aşteptat ca, la finalul filmului, groapa lângă care era locul de pândă să se fi umplut de chiştoace…

Altceva. Nu mi-a mai plăcut că a trebuit să citesc, de două ori!, raportul scris de mână al poliţistului către şeful lui cu detalii despre urmăriri. Pur şi simplu foaia de hârtie scrisă cu pix s-a derulat pe ecran minute în şir, ca la o expertiză grafologică. Şi faptul că a fost filmat, la fel, Cristi mâncând minute în şir supă, apoi o cină. Foarte interesant, ce să zic…

Apoi, scenele de final, descrise ca fiind „geniale” de un membru al juriului de la Cannes, când intră în scenă DEX-ul, şi când şeful Poliţiei îl pune pe poliţistul nostru să citească explicaţiile unor cuvinte precum „conştiinţă”, „lege” sau „poliţist”,  scene care mie unuia nu mi-au smuls oftaturi de plăcere ca fătucelor din spate care nu crezuseră că DEX-ul poate fi atât de gros şi să conţină atât de multe cuvinte…

Şi am rămas interzis când l-am auzit pe regizorul Porumboiu, la final, pe scenă, spunând că bugetul filmului a fost de …650.000 de euro, adică peste 27 de miliarde de lei vechi! Pe ce Dumnezeu s-au dus atâţia bani? Maşini folosite, ioc, amplasamente de filmare speciale, la fel, nimic, ci doar un amărât de apartament de bloc, şi câteva birouri din sediul Poliţiei. Poate kilometri aceia de peliculă folosiţi la filmările cu urmărirea şi pândele să fi costat ceva şi pachetele de ţigări pentru Dragoş Bucur. În rest… Nu că mă pricep eu foarte tare la bugete, dar să cheltui 27 de miliarde de lei pe un astfel de film e chiar ciudat…

O mare dilemă m-a încercat şi la finalul filmului, care se termină brusc, ca un crac de pantalon mai scurt. Cine a adus, până la urmă, haşişul?

4 Răspunsuri to “Ziua a opta. Poliţistul, adjectivul şi haşişul”

  1. brother mouzone Says:

    insasi denumirea salii e de un snobism atroce, asa ca poate cei din sala s-or fi contaminat brusc. mai bine ii spuneau „auditorium maximus” si il faceau pe prigoana parinte spiritual🙂

    dincolo de gluma, eu nu am vazut filmul, dar cand va fi sa fie o sa-l privesc cu atentie si revin aici cu detalii.

    • magradean Says:

      astept comentariile dupa ce vezi filmul. mai ales ca a castigat si TIFF-ul, din toamna il vor da in cinematografe🙂

  2. bogdan Says:

    o fi fost inclus in buget si comisionul distribuitorului international ca sa faca lobby pentru cannes :))

  3. uncopilutz Says:

    Eu am scris mai târziu mai greoi şi mai puţin, dar la fel de degeaba mi s-a părut pelicula.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: