Restul României

Copilul stătea liniştit în faţa comisiei şcolare de verificare a aptitudinilor. Intra în clasa a V-a iar profesorii făceau o testare a opţiunii viitoarelor meserii spre care s-ar putea îndrepta elevii.

– Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?, răsună întrebarea, deja clasică, a directorului şcolii.

Mai urma numai să îl mângâie pe cap pe elev, cu un zâmbet tâmp pe faţă.

Ţâncul se foi în bancă. Clipi din ochii mari, părând neajutorat. Îşi luă, totuşi, inima în dinţi şi începu să turuie.

– Vreau să lucrez la stat, ca mama şi ca tata. Mi-a zis mami ieri că ca la stat nu e nicăieri de bine. Munca nu e grea şi nu trebuie să îmi fac griji despre banii de salariu. Statul e obligat să găsească fonduri, eu nu am nicio grijă. Aşa a zis mami. Şi tati a zis că după ce am intrat la stat, nu mă mai dă nimeni afară şi pot ieşi la pensie. Şi dacă vreau pot să şi lucrez mai departe după ce ies la pensie.

Copilul ridică din umeri, ca un fel de scuză.

– Aşa a zis tati…

Directorul zâmbi îngăduitor şi îi privi, întrebător, pe ceilalţi membri ai comisiei care notau, conştiincoşi, răspunsurile.

– Dar unde anume la stat ai vrea să lucrezi?

Elevul încetă foiala. La lecţia asta se pregătise. Lecţii de viaţă, luate acasă.

– Păi indiferent ce, poliţist, judecător, funcţionar public, parlamentar. Undeva unde se câştigă bani mulţi, cum a zis tati. Ştiţi, tati e magistrat. Şi e în grevă acum, că a zis că lui să i se dea salariu mare că asta e obligaţia statului şi că pe el nu-l interesează de unde face statul rost de bani.

– Dar tu, tu ce ai vrea să te faci?

Vocea copilului se stinse parcă dintr-o dată.

– Mie îmi place să desenez maşini şi să fac lego. Io aş vrea să mă fac inginer, să construiesc roboţi. Dar nu sunt ingineri din ăştia la stat, aşa-i?

*               *             *

De la începutul anului, societatea românească se învârte doar în jurul salariilor bugetarilor, a cumulului pensiei cu funcţia de la stat, a legii salarizării unitare, a grilei acesteia, de parcă nimic altceva nu ar fi mai important pentru ţară. Salariile şi pensiile sfidătoare ale unor jmecheri ai sistemului nu erau bune, dar dacă Guvernul încearcă să reglementeze situaţia şi să facă ordine, nu e bine. Dacă sunt pensionari care iau 300 de milioane de lei vechi pe lună, nu e bine, dar dacă se vrea schimbarea modalităţii de acordare a pensiilor, iar nu e bine. Dacă un pensionar, în loc să lase locul unui tânăr, trage sfori să mai rămână ani buni să lucreze la stat, cică se încalcă drepturile omului.

Toţi bugetarii vor salarii cât mai mari, să aibă coeficienţii maximi, dacă se poate, să nu li se taie sporurile care le dublau salariile. Pentru asta au ajuns să îşi dea în cap medicii cu magistraţii, profesorii cu poliţiştii, funcţionarii publici cu armata. Fiecare categorie vrea mai mult decât cealaltă, fiecare se consideră îndreptăţită să ia mai mulţi bani decât restul.

De aici, până la grevă nu a fost decât un pas. Rezistenţa sistemului la schimbare e maximă, presiunea e infernală. Nimeni nu ar ceda un bănuţ, când vede că vecinul de grilă ia un coeficient mai mare. Şi de ce ar ceda judecătorul care vrea 50 de milioane de lei vechi pe lună, dacă vede că parlamentarul nici nu se gândeşte la o reducere cât de mică a venitului? De ce nu ar vrea medicul sau profesorul un ban în plus, după ce şi-au tocit coatele ani buni pe băncile şcolilor, dacă tablagiul de la secţie ia cât ei?

Ficare se gândeşte doar la el. La el, şi la buzunarul propriu.

Toţi au importanţa lor în societate, e perfect adevăra: dascălii ne învaţă, medicii ne vindecă, poliţia şi armata ne apără, judecătorii ne fac dreptate, funcţionarii ne rezolvă problemele de la primărie. Dar toţi uită un singur lucru: banii îi fac alţii, ei doar îi consumă.

Nu am auzit niciun bugetar să se zbată ca Guvernul, statul, să încurajeze economia, nu s-o pună pe butuci. Nici să ceară drepturi cât de cât şi pentru muncitori, pentru contabili, inginerii din halele de producţie, pentru vânzători, pentru truditorii pământului, pentru cei de pe banda de montaj, pentru strungari, pentru mediul privat, în general, care susţine economia asta aşa şubredă cum e.

Pentru că dacă ei produc mult, dacă firmele vor prospera, dacă vor vărsa taxe şi impozite mai mari la buget, statul va avea de unde să împartă. Dacă toţi vor bani, dar nimeni nu îi face, de unde să fie? Că banii nu cresc în copaci şi nu cad din cer…

Ţara e în colaps, economia se târăşte pe fundul prăpastiei, sute de mii de firme şi-au dat duhul, şomajul e în floare, iar bugetarii se pregătesc de grevă generală.

De unde să scoată Guvernul bani numai pentru poftele lor, când pe ăia care produc, pe privaţii pe care îi privesc de sus deşi îi duc în spate, îi ignoră guvernanţii? Ei nu sunt importanţi pentru societate? Restul României nu contează?

Guvernul a luat măsuri anti-criză pentru ajutarea economiei, a IMM-urilor sau a marior companii câte am uitat eu, majoritatea celor de la privat trăiesc cu salariul minim şi împuşcă francul, având câte două slujbe, iar bugetarilor le arde de grevă.

Cum zicea fostul ministru clujean Ioan Rus, şi zicea bine, toată lumea e preocupată doar de consumatorii de la buget şi mai puţin de producătorii la buget, adică de cei care fac bani şi îi varsă la buget ca să poată fi împărţiţi celorlalţi. Ia să facă o grevă generală şi angajaţii din privat, de la firmele din economie, măcar o lună, să nu mai intre un leu la bugetul naţional, să vedem atunci de unde mai primesc bani bugetarii? La asta nu s-a gândit nimeni, nici profesorii, nici poliţiştii, nici magistraţii, nici medicii sau funcţionarii.

Din fericire, nu putem fi toţi bugetari. Cineva mai trebuie să şi producă bani în ţara asta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: