„Dacă am greşit?”

Premierul răsfoi, distrat, foile discursului pe care se pregătea să îl ţină în faţa naţiunii despre starea economică şi socială. La fel cum procedaseră predecesorii săi, cuvântarea era plină de măreţe realizări şi, pe ici pe colo, erau punctate, în treacăt, mici neîmpliniri, neesenţiale, care, evident, nu erau din cauza politicilor Guvernului. Ştia bine că politicianul român aflat la putere stăpânea ca nimeni altul arta de a pasa vina şi responsabilităţile mandatului, şi nu credea că el ar fi făcut excepţie. În jungla politică de pe malurile Dâmboviţei erau recunoscuţi doar supravieţuitorii. Intrai în horă, jucai ca ceilalţi. Ascunderea adevărului, distorsionarea faptelor, acuzarea opoziţiei, chiar a partenerilor, uneori, demagogia, populismul, făceau parte, toate, din regulile jocului.

Cu toate că situaţia din ţară era neagră ca o cafea turcească, premierul o scosese din condei, din vorbe meşteşugite, ca fiind aproape roză. Pe hârtie, dracul nu era atât de negru şi economia nu era chiar pe fundul prăpastiei. Statistic, şomajul nu era alarmant, deşi cel real îi ridica, în fiecare dimineaţă când primea informaţiile, părul măciucă. Gradul de sărăcie crescuse, dar în text se foloseau cifre vechi de la începutul anului, mult mai mici, cine stătea să le mai verifice? Salariile erau mici, rămâneau la fel, promisiunea era că vor creşte în câţiva ani, dar, nu-i aşa, cine putea ştii ce va fi atunci? Cursul leu -euro era ţinut sub control, cu infuzii masive ale BNR care consumau din împrumutul de la FMI ca un sac fără fund. Scăderea puterii de cumpărare şi deteriorarea nivelului de trai nu păreau critice, oamenii mai avea bani de mici şi bere şi de mers la munte. Infrastructura se mişca, se mai tăia o panglică la o centură ruptă, la un pasaj, mai făcea o vizită pe un şantier de construcţii. Imaginea era totul. Mai salva aparenţele. Bugetul semăna cu o sită, dar primul ministru putea, folosind termeni tehnici livraţi de ministrul Pogea, pe care, evident nu îi înţelegeau cei mulţi, să îl prezinte ca pe un buget solid, dodoloţ, care putea face, încă, faţă cheltuielilor.

 „Mare noroc cu împrumutul de la FMI. Cu bani pe datorie poate guverna oricine, nu ? Ce nevoie e de măsuri anti-criză? Nu produce economia, iei bani împrumut, rezolvi salariile şi pensiile, şi plăteşte datoria şi dobânda altul, care vine după”, gândi premierul. Făcu o asociere simplă, cu situaţia dintr-o familie, bărbatul e şomer, nu mai aduce bani în casă, dar ia bani de la văru’ Costică, şi apoi ia de la vecinul Mitică să îi plătească datoria lui Costică, iar, la final, lasă datoria moştenire copiilor şi nepoţilor, care s-or descurca, poate, mai bine.

Reciti cifrele ajustate ale prăbuşirii economice, ale datoriei interne, ale deficitului, calculă în minte dobânzile reale care trebuiau plătite la creditorii externi, şi îl luă cu frisoane.

„Dacă s-ar ştii realitatea…”.

 Îşi aminti cum vorbea în mai, la Cluj, când România intrase cu ambele picioare în groapă, că erau semne de redresare în lunile martie şi aprilie, să nu intre lumea în panică. Insuflase speranţă, cică, aşa îl sfătuiseră consilierii. El ştia, şi alţii ştiau, că, de fapt, fusese o minciună gogonată spusă fără să clipească. Cum ar veni, a pus un cub de zahăr într-o cană cu pelin, s-o mai îndulcească, să nu se sintă gustul. Era şi asta o îndemânare deprinsă de la alţi politicieni pe lângă care îşi făcuse ucenicia. Mai citi vreo două pagini şi, pe la mijlocul discursului, dădu de măsurile anticriză luate de Guvern – subţirele, străvezii, târzii – dar, după felul cum erau prezentate, jurai că erau demne de premiul Nobel. Clătină din cap. Nu-i plăcuse ce citise despre nota primită de Guvernul său din partea unor specialişti germani care au evaluat măsurile economice luate de ţările europene pe timp de criză. 1,3 era ceva mai mult decât nota 1 din oficiu.

„Las’ că nici ei nu le ştiu pe toate. Auzi, nota 1,3. Au ceva cu România, e clar, poate o să zborşesc la ei într-o declaraţie să nu creadă lumea că stăm atât de prost”.

Privi spre ceas. Mai avea un sfert de oră până la discurs. Un gând, cuibărit de la începutul mandatului, de când simţise că pălăria funcţiei îi coborâse peste ochi, nu-i dădea pace.

„Dacă am greşit?”

Se strădui să se liniştească, dar nu reuşi.

„Dacă, totuşi, am luat decizii pripite, pe genunchi, populiste, insuficient aprofundate, care nu se potrivesc, or pur şi simplu am luat decizii fără efecte benefice? Dacă am adoptat decizii care nu îşi aveau rostul, decizii nesănătoase, decizii, pur şi simplu, proaste, care au făcut mai mult rău decât bine? Dacă nu am ştiut să iau deciziile care să scoată România din criză, care să mişte economia, să reducă şomajul, să păstreze actualele locuri de muncă şi să creeze altele noi? Dacă nu am făcut ce trebuia?”

 Se gândi la oameni, la cetăţeni, cum îi va mai privi în ochi? Cum să le explice că a vrut, dar că nu a putut? Ce scuză putea să inventeze să se scoată, să găsească explicaţii savante, să paseze vina, responsabilitatea, la fel cum făcuseră mulţi alţii, înaintea sa? Cum să recunoască el, în primul rând, că a eşuat? Cum să le spună că a încercat, dar nu a reuşit? Şi din ce cauză nu a reuşit? Cine îl va crede? Poate nu îl interesează ce se va scrie despre el în cărţile de istorie, dar poate îl interesează ce spun acum oamenii despre prestaţia sa în funcţia de prim-ministru.

Care e, de fapt, la rece, bilanţul după aproape zece luni de guvernare? Actualul Executiv şi-a pus în cap toate categoriile sociale în urma unor măsuri, bune în teorie şi utile, dar insuficient aprofundate, contestate şi din stânga şi din dreapta, şi de sus şi de jos, angajaţii de la stat şi cei din mediul privat se zbat să supravieţuiască, grevele sunt, deja, zilnice, Finanţele raportează că nu au bani, locurile de muncă dispar ca şterse cu buretele, investiţiile străine sunt ca părul pe broască, se înmulţesc jafurile şi creşte insecuritatea socială, nu trece o zi fără un protest la adresa guvernanţilor. Toate acestea înseamnă că Guvernul are o problemă. Mare. Mare de tot. Înseamnă că aburelile, gargara, promisiunile, nu mai ţin.

În plus faţă de criza economică, România pare că se procopseşte şi cu o criză politică de proporţii, Parteneriatul pentru România dintre PSD şi PDL fiind la un pas de a se face praf şi pulbere. Exact ce mai lipsea acum. Şi totul din vina politicienilor de la putere, a celor doi preşedinţi ai PSD şi PDL care nu pot să vadă interesul naţional dincolo de interesul de partid şi de raţiunile electorale. Sunt gata să ducă ţara în haos sperând să obţină avantaje în campania pentru prezidenţiale, fără să ia în calcul posibilitatea, tot mai evidentă, că situaţia politică pe care au creat-o se va întoarce ca un bumerang asupra lor şi a partidelor pe care le conduc. În loc să se concentreze pe soluţiile economice, se gândesc numai la alegeri, cum să le câştige cu orice preţ.

Este clar, ne-am lămurit încă o dată că NU LE PASĂ!

Emil Boc nu trebuie să uite că dacă greşeşte şi nu ştie să gestioneze o situaţie pornită sub auspicii favorabile, şi nu găseşte soluţii de ieşire din criză, deşi a pornit cu o majoritate parlamentară confortabilă, deşi are susţinerea preşedintelui, deşi are sprijinul creierelor naţiunii, deşi a primit o injecţie financiară de peste 20 de miliarde de euro, deşi şi-a ales, ca miniştri, pe cei mai buni dintre cei mai buni, nu are absolut nicio scuză.

Vina va fi numai a lui. Sunt curios dacă premierul va avea curajul să şi-o şi asume…

Un răspuns to “„Dacă am greşit?””

  1. Tudor Says:

    Mi se pare că Boc este într-o situaţie fără ieşire. Orice ar face, este pierdut din punct de vedere politic.

    Cred că cea mai bună variantă ar fi să o asculte pe maică-sa. Cred că i-ar spune să îşi dea demisia, să recunoască că a fost bătut de jocurile politice şi să se retragă vreo doi-trei ani în munţi, la el acasă.

    Abia după ce s-ar întoarce l-ar mai băga cineva în seamă din punct de vedere politic. Oricum, nu a avut multe şanse din start.

    A pornit pe sistemul… ajung sus dacă fac ce zice Băsescu.. ca să o spun frumos, nu cum a zis-o CTP, că el a fost dezgustător.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: