Reality-show

Eram niţel mahmur, după petrecerea de aseară. Fusese ziua mea şi băusem cu familia şi nişte prieteni până după miezul nopţii. Noroc că era duminică şi aveam program de voie, mă rog, câteva ore. Mi-am trimis nevasta şi copiii la mall şi aveam câteva ore numai pentru mine, să fiu şef la telecomandă, să mă uit la un film, să lenevesc în pat.

Să fiu singur şi să nu mă bată nimeni la cap.

Visul devenea realitate.

Îmi storc nişte portocale într-un pahar, mă lăţesc pe canapea şi-mi arunc şlapii din picioare. Deschid plasma de pe perete. Telecomanda e numai a mea. Plăcere pură.

Butonez pe sport, pe ştiri, pe canale străine, filme, iar sport, iar ştiri.

Rămân interzis. Pe ecran, un meniu nou: numele meu, prieteni, serviciu.

Foarte ciudat.

Apăs pe nume.

Mă văd uitându-mă la mine, cum stau pe canapea, cu paharul de suc pe măsuţă, în pantaloni scurţi şi tricoul şifonat, nebărbierit şi cu ochii încă roşii.

Mai să scap telecomanda din mână. Izbucnesc pur şi simplu.

– Ce mama dracului. Mi-a făcut careva o farsă în ziua mea liberă şi au pus o cameră web în casă?

Mă gândesc că sigur e mâna lui Dan, vecinul de peste drum. Ne ştim de vreo zece ani, de când ne mutasem în cartierul de la marginea oraşului. Lucrează la o companie de informatică, e programator, mare sculă pe basculă, tot timpul testează diverse gadget-uri pe noi. Se înţelege de minune cu băiatul meu cel mic, de 12 ani. Parcă ar fi pe-o minte.

Mă holbez la mine. Eu-ul din televizor se holbează şi el.

Mă ridic nervos, nu-mi ardea de glume în orele mele libere, mă uit pe bibliotecă, pe lângă plasmă. Trag cu ochiul spre ecran şi înţepenesc. Eram filmat din spate, cu tricoul scos din pantaloni şi în picioarele goale, parcă eram un cocostârc.

– Ce dracu’… Vă bateţi joc de mine? Hei, a pus careva o cameră video în casă? Ăştia nu-s normali, au pus mai multe camere şi stau la Dan acasă şi râd ca nebunii.

Vorbesc singur, dar mă calmez brusc.

Mă reaşez confortabil pe canapea, îmi sorb tacticos sucul şi caut pe telecomandă la meniu „Prieteni”. Se deschide o listă lungă cât o zi de post. Nici nu ştiam că sunt prieten cu toţi cei de pe ecran. Parcă sunt adunaţi de pe Facebook, prietenii unor prieteni, unor prieteni.

„Cineva a cam lucrat la lista asta”, mă gândeam.

Butonez mai departe, imaginea nu se schimbă. Mă uit la un mine mirat, full HD,.cu sucul nebăut pe măsuţă.

Brusc, îmi sare muştarul şi mă reped ca nebunul spre televizor. Caut febril pe sub, pe deasupra, pe lângă, cu palmele transpirate. Nimic.

„Cum dracu arată o cameră video în miniatură?”

Mă reped spre bibliotecă, caut febril, numai să le peste nas celor care mă urmăreau ca la „Big Brother”, să se distreze. Scot cărţi de-a valma, le arunc pe jos, dau cu mâna peste rafturile goale. Vedeam roşu în faţa ochilor, nu altceva.

Vorbesc iar singur, cuvintele îmi ies întretăiate de nervi.

– Chiar să vă bateţi aşa joc de mine, să mă daţi la TV, să faceţi farse cu mine în ziua mea liberă? Mă filmaţi, mă, pe mine, la mine-n casă? Dacă sunteţi aşa de tari şi aşa de şmecheri, de ce nu faceţi să plouă cu peşti? Hai să vă văd de ce sunteţi în stare. Mare brânză, aţi pus o cameră video la mine în casă, să vă râdeţi. Fix pix. Dacă sunteţi cu adevărat tari, ia să văd cum plouă cu peşti pe strada mea! Auzi mă, ăsta cu camera?

Las baltă biblioteca, calc peste cărţile vraişe, şi o zbughesc, desculţ, afară în stradă.

Vocea care urlă nu e mea, cu siguranţă. Sau n-o mai recunosc. Îmi agit pumnul în stânga şi-n dreapta.

– M-aţi filmat, nenorociţilor, şi acuma vă stricaţi de râs? O să mă daţi la televizor? Care sunteţi, mă, unde vă ascundeţi? Unde sunteţi, mă? Ia să vă văd la interval. Care aveţi glume în program?

Un Logan albastru trece în viteza a doua. Şoferul, un tinerel, vorbeşte la mobil, şi se uită stupid la mine.

– Tu, ăla, ce te holbezi aşa? Tu eşti la butoane, tu ai pus camera video, nenorocitule? Care m-aţi filmat la mine-n casă, futu-vă să vă fut? Care aveţi chef de bancuri la ora asta? Unde v-aţi ascuns, mă, ca şobolanii?

Brusc începe să plouă. Din cer cad stropi mari de ploaie care mă udă leoarcă. Şi peşti. Mai mărişori şi mai mici, reci, îmi cad în cap şi plescăie din cozi atingând trotuarul, strada şi iarba din faţa casei.

Rămân statuie. Stană de piatră bătută cu peşti.

– Hă, hă, hă… Peşti, peşti din cer. Nu se poate. Nu se poate. Cred că visez. Plouă cu peşti din cer. Asta chiar nu se pooooate…

Am alergat ca nebunul spre casă, alunecând pe doi peşti şi pe băltoaca de apă care se aşternuse. Am urlat ca un descreierat şi m-am ascuns sub pat. M-am strâns covrig şi am început să plâng.

Aşa m-au găsit, câteva ore mai târziu. Sub pat, scuturat de convulsii, ţinând strâns în pumn un peşte mort, căzut din cer.

Nevastă-mea mi-a dat un calmant, a vrut să sune la 112, dar am liniştit-o. Am bălmăjit ceva, că, probabil băusem prea mult sau era ceva în sucul de portocale. Nu avea rost să cheme vreun medic, dacă nu vroiam să ajung închis la psihiatrie, direct în cămaşă de forţă şi sedat cu tone de medicamente.

S-a uitat lung la mine şi m-a luat în braţe ca pe un copil mic. Simţea că ceva era în neregulă dar nu ştia ce.

Copiii se uitau la televizor şi îmi aruncau, din când în când, priviri furişe.

Meniul de pe televizor dispăruse. La fel peştii de pe stradă. Şi apa de la ploaie. Ca şi când nu ar fi fost niciodată.

Peştele îl mai am. Îl ţin într-o pungă în congelator. Când mi se pare că am visat, trebuie doar să deschid uşa de la frigider şi să-l văd privindu-mă cu ochii goi.

Şi atunci mă uit în sus, spre tavan, şi mult mai sus şi mai departe.

Parcă îl şi văd pe unul, aşezat confortabil în faţa televizorului lui, un omuleţ verde, cu cap mare şi ochi mari, alungiţi, cum butonează de zor la telecomandă, cu o pungă de popcorn de-al lor, verde, în braţe.

Şi cum strigă agitat, pe limba lui, neapărat verde şi ea: „Mamă, hai să nu pierzi continuarea la reality-show-ul tău preferat, despre familia de pământeni…”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: