Mi-ar fi jenă…

Mi-ar fi jenă, ca şef de stat, să fiu nevoit să plec în străinătate, pentru o operaţie de hernie de disc. Adică să nu găsesc la mine în ţară un spital dotat la standarde europene, şi în care să se fi investit bani grei în aparatură şi în pregătirea medicilor, astfel încât să pot fi operat fără probleme? Am zis un spital, unul singur, nu zece. Fie că era la Bucureşti, la Cluj, la Iaşi sau la Afumaţi.

Mi-ar crăpa obrazul de ruşine să le spun medicilor austrieci că la noi, în România, pur şi simplu nu avem aparatura medicală necesară, deşi am irosit, de-a lungul anilor, miliarde de euro pe prostii.

În 2006, la 17 ani de la Revoluţie, România nu era în stare să asigure o intervenţie chirurgicală adecvată pentru preşedintele său şi nu vorbim aici de un transplant de creier, ci de o banală operaţie de hernie de disc…

Mi-ar fi jenă, ca prim ministru al unui stat membru al Uniunii Europene, să ştiu că sute de români aleg să se trateze în străinătate, şi nu peste ocean, în SUA, ci la doi paşi mai spre Vest, la Viena, Budapesta sau Munchen, unii pentru diverse operaţii sau tratamente, iar gravidele pentru a naşte, deoarece în ţara mea nu există un sistem sanitar performant, nu există un spital, unul singur, nu zece, fie că este la Bucureşti, la Cluj, la Iaşi sau la Afumaţi, şi unde se pot face astfel de intervenţii medicale fără riscuri.

Mi-ar crăpa obrazul de ruşine să aflu că Teo Trandafir, cunoscută mai puţin ca deputat PDL, ci mai degrabă ca fostă vedetă TV, să aleagă un spital din Viena pentru investigaţii medicale, sau ca alt deputat, Monica Iacob Ridzi, să îşi facă analize în Austria, sau, mai nou, ca mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, să fie nevoit, la aproape 90 de ani, să ia calea străinătăţii, pentru că, în România, nu s-a găsit un spital şi aparatura medicală necesară unei investigaţii cardiologice aprofundate şi unei operaţii pe cord.

Cum pot să mă tot plâng în stânga şi în dreapta că ţara e săracă, că nu sunt bani, că atâta poate economia bietei noastre ţărişoare, când am alocat cu largheţe peste 300 de milioane de euro să se facă 30 de săli de sport? Sunt mai importante acestea decât spitalele, sunt mai utile sălile polivalente decât unităţile medicale, e mai important sportul decât sănătatea omului, decât viaţa? E mai bine pentru România să cheltuiască, am zis pentru România, nu pentru firmele PDL, să se investească o astfel de sumă pentru 30 de săli decât pentru a dota un spital la standarde europene? Un singur spital, nu zece?

Ca premier al României, aşa ştiu eu care sunt priorităţile ţării şi poporului?

Mi-ar fi jenă, ca ministru al Sănătăţii, să stau ca un popândău în Guvern şi să accept un buget de doi lei pentru minister, să nu bat cu pumnul în masă, să nu mă revolt când văd că sute de mii de români internaţi în spitalele statului sunt obligaţi să îşi aducă medicamente de acasă, feşe sterile, seringi şi leucoplast, că îmi crapă copiii prin spitale din cauza infecţiilor nozocomiale, că te duci să te operezi la mână şi vii cu piciorul amputat.

Cum pot, ca ministru al Sănătăţii, să nu văd toate acestea şi să nu mişc un deget, doar să bat din gură? Cum pot să asist pasiv cum banii de la CNAS se duc în bugetul mare şi mereu fără fund al Guvernului, de unde se scurg în buzunarele firmelor prietene, pe investiţii discutabile, iar sănătatea din România moare cu zile?

Mi-ar crăpa obrazul de ruşine să aflu că sunt zeci de mii de co-naţionali ai mei care, pentru a-şi prelungi viaţa cu un an sau doi, ajung în spitale străine, pentru că, în România, nu se pot trata, pentru că nu este aparatură medicală performantă, medicii sunt prost plătiţi, iar şpaga a ajuns o obişnuinţă?

Nu a fost capabil niciun ministru să îşi asume o investiţie pentru dotarea unui spital din România la standarde europene, măcar în decursul a doi-trei ani, pentru a nu ajunge de râsul Europei?

Ne tot lamentăm că sistemul sanitar e în colaps, dar nu mişcăm un deget pentru a-l îmbunătăţi.

Mulţi au zis că dacă Şerban Huidu s-ar fi accidentat pe o pârtie din România, şi nu la Innsbruck, la ora asta schia în Ceruri…

Am ajuns să ne pară bine dacă ne accidentăm sau ne îmbolnăvim în străinătate, că mai avem o şansă de supravieţuire?

Asta e România care vă place, domnilor preşedinte al României, premier sau ministru al Sănătăţii?

Mie nu, chiar deloc, şi cred că nici milioanelor de români câţi am mai rămas, totuşi, în ţară…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: