Aş fi vrut să îi spun…

Aş fi vrut să îi spun, ştiindu-l bolnav, pe patul de spital, să nu plece, că mai avem ne voie de el, de cuvintele lui de învăţătură, pe care le rostea de la amvonul Catedralei din Cluj, sau de la Mănăstirea Nicula. Nu cred că au fost mesaje ale unor preoţi care să meargă drept la inima credincioşilor, aşa cum au fost cele ale mitropolitului Bartolomeu, Dumnezeu să îl odinească în pace. Dacă nu mă credeţi, căutaţi predicile Înaltului şi ascultaţi-le cu sufletul, căutaţi să înţelegeţi poveţele sale, râurile de bine rostite de-a lungul atâtor ani.

Aş fi vrut să îi spun că sfaturile sale nu au fost rostite în van, că sămânţa a rodit, că mulţi pe care îi cunosc sau nu îi cunosc, au devenit cu o idee mai buni, ascultându-l. Ştiu oameni care l-au descoperit târziu, care i-au devorat Biblia pe care a tradus-o şi Memoriile scrise, şi care au plâns cel mai mult la auzul trecerii sale în nefiinţă, pentru că l-au iubit cu adevărat.

Aş fi vrut să îi spun că mesajele de Paşti şi Crăciun pe care le transmitea în fiecare an credincioşilor, dar nu numai, de la reşedinţa mitropolitană, erau o desfătare a sufletului, o bucurie pentru limba română, limpezi şi clare, iar fiecare întâlnire, de neuitat şi de povestit nepoţilor.

Aş fi vrut să îi spun cât de mult îl preţuiesc, şi eu şi alţii,  cât apreciem munca sa de o viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a clujenilor, al căror Păstor a fost timp de 18 ani, dar şi a culturii române.

Aş fi vrut să îi spun că îmi cer iertare că nu am timp să trec pe la Mitropolie, atât de des pe cât aş fi vrut, să îi urez sănătate şi să îi transmit toate gândurile bune. Când mi-am făcut, totuşi, timp, era mult prea târziu.

Aş fi avut atâtea să îi spun şi nu am mai apucat…

Acum nu pot decât să îl rog să vegheze asupra noastră, din împărăţia Cerurilor şi de la dreapta Tatălui, şi să ne lumineze calea pe mai departe, ca atunci când era lângă noi…

Şi să aprind, din când în când, câte o lumânare pentru sufletul celui care a fost Mitropolitul Bartolomeu al Clujului.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: