Întoarcerea la smerenie

La început s-au rugat sub cerul liber. Când ploua, se adăposteau sub un copac, sau în corturi din piele de cămilă. Nu aveau nevoie de biserici înalte, cu turle aurite, cu podele de marmură şi altare împodobite de-ţi iau ochii. Puteau să bea vinul, sângele Domnului, din căni de lut ori de tablă, nu neapărat din potire de aur bătute în pietre preţioase.

Rugăciunile ajungeau oricum la Dumnezeu, pentru că porneau din inimă.

La început s-au rugat în straiele de zi de cu zi. Şi preoţii şi credincioşii, fără deosebire. Sfântul Petru, pe a cărui credinţă s-a construit biserica lui Hristos, a slujit întâi în hainele sale de pescar, cu o funie încinsă la brâu. Trimişii lui Dumnezeu pe pământ nu aveau nevoie de odăjdii de mătase, de engolpioane scumpe, legate de gât cu lanţuri din aur masiv.

Rugăciunile ajungeau oricum la Dumnezeu, pentru că porneau din inimă.

La început se rugau din Tablele lui Moise, cu poruncile scrijelite în piatră de mâna Domnului, apoi din suluri de papirus sau din Biblii, scrise de mână de călugări care aşterneau chirciţi în chilii, la lumina lumânării, cuvântul de învăţătură al lui Dumnezeu.

Nu aveau nevoie de Biblii cu coperţi grele, suflate cu aur.

Acum nu se mai poate astfel.

Niciun preot nu mai poate sluji dacă nu se află într-o ditamai biserica. Cu cât mai mare, mai înaltă, mai luxoasă, cu atât mai bine. Cu cât are mai multe turle aurite, cu cât e mai gros covorul persan din altar, cu cât stranele sunt din lemn scump, adus de peste mări şi ţări, sau cu cât altarul e mai poleit cu aur, cu atât mai bine. Cu cât sunt împodobiţi pereţii lăcaşului de cult cu foiţă de aur, cu cât luxul e mai orbitor, cu cât pictura e mai colorată, iar icoanele de închinăciune mai mari, cu atât îi creşte cota în faţa superiorilor.

Iar o biserică ortodoxă română fără o Catedrală a Neamului de sute de milioane de euro, mare cât China, şi mai luxoasă ca un magazin Cartier, spre desfătarea unui Prea Fericit vremelnic, nici că se putea.

Nu se putea biserică ortodoxă în cartierul Mănăştur, dacă nu e cea mai mare din ţară, şi care se tot construieşte de 20 de ani şi nu se va termina nici în următorii 50. Sau o catedrală greco-catolică în Cipariu pe măsură, plănuită să eclipseze orice clădire pe o rază de zece kilometri?

Pentru cine sunt aceste lăcaşuri de cult? Pentru credincioşi, pentru Dumnezeu, ori pentru a potoli setea de mărire a preoţilor?

Şi atunci nu pot să nu mă întreb unde e smerenia popilor în faţa lui Dumnezeu? În ce verset zice Domnul „să vă faceţi biserici mari, luxoase, neapărat cu turle aurite”? Unde scrie Isus Hristos „îmbrăcaţi-vă cu haine scumpe de mătase, cu patrafire cu fire aurite şi purtaţi cruci bătute cu diamante”? În care Evanghelie zi-sa Domnul „rugaţi-vă din Cărţi Sfinte cu coperţi suflate în aur, închinaţi-vă Mie la cruci şi icoane aurite”?

Asta este Biserica lui Hristos cel milostiv, asta e Biserica propovăduită în Scriptură, ăsta este creştinismul lăsat moştenire nouă de Isus Hristos, Fiul Omului?

Aşa trebuie să fie preoţii, orbiţi de păcatul trufiei şi al huzurului, al înavuţirii, aşa trebuie să slujească, oare, mai aproape de Satana, decât de Dumnezeu?

Asta a vrut Isus pe cruce, pentru asta s-a lăsat răstignit, pentru asta a murit şi a înviat, promiţându-ne viaţă veşnică? Ca să ne încredem până la a doua venire a Sa în slujitorii Lui pe pământ, în urmaşii apostolilor, pentru care credinţa a devenit o afacere?

Cum poate un preot plin de ghiuluri de aur pe degete, îmbrăcat în haine scumpe şi care oficiază Liturghia înconjurat de lux şi bogăţii, într-o biserică – palat, să plângă de mila celor amărâţi şi sărmani şi să se roage bunului Dumnezeu pentru a le ostoi acestora suferinţele?

Mai ajung, oare, mă întreb, rugăciunile lor la Cel de Sus, sau Dumnezeu şi-a întors demult faţa de la noi, păcătoşii, iar rezultatele se văd?

La început, s-au rugat sub cerul liber. S-au rugat în straiele de zi de cu zi. S-au rugat din Tablele lui Moise, cu poruncile scrijelite în piatră, apoi din suluri de papirus sau din Biblii, scrise de mână de călugări care aşterneau chirciţi în chilii, la lumina lumânării, cuvântul de învăţătură al lui Dumnezeu

Rugăciunile ajungeau oricum la Dumnezeu, pentru că porneau din inimă.

Dar acum?

 

 

Un răspuns to “Întoarcerea la smerenie”

  1. Răzvan Says:

    Deși creștinismul îndeamnă într-adevăr la smerenie, apar în Biblie pasaje unde se spune în mod explicit faptul că veșmintele primilor preoți (Aaron și fiii lui) se vor face cu „fire de aur”, „mătase violetă” și „pietre scumpe” („un rubin, un safir și un diamant”, printre altele): vezi capitolul 28 din Ieșirea. Oricum, sunt alte chestii mai ciudate în Vechiul Testament…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: