Dramele de lângă noi

Noi, ceilalţi, putem spune că nu avem niciun fel de problemă şi să aducem mulţumiri Celui de Sus pentru asta.

Că ne mai doare, câteodată, capul sau spatele, că mai prindem câte o răceală rebelă, care ne ţintuieşte la pat câteva zile, că ne plângem că nu ne ajung banii pentru că s-au scumpit toate cele de pe o zi pe alta, şi înjurăm guvernul pentru asta, sunt nimicuri faţă de bolile şi necazurile altora, cărora soarta le-a fost potrivnică de mici.

Am fost în urmă cu două săptămâni la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo – Facială din Cluj şi l-am văzut pe Andrei, un puşti de cinci ani din judeţul Călăraşi, atacat în urmă cu un an şi ceva de o necruţătoare boală care a început să-i macine partea stângă a feţei. Tumora i-a afectat gura, obrazul, maxilarul, ochiul, urechea, şi a crescut, transformându-i în mod dramatic înfăţişarea. Micuţul nu putea mânca şi vorbea cu mare greutate, era slab, iar nenumăratele şedinţe de chimioterapie îl lăsaseră fără păr.

Am văzut şi o poză cu el la vârsta de patru ani, înainte de boală, un copil împlinit, vesel, normal, lumina ochilor părinţilor săi.

Părinţii disperaţi l-au purtat mai bine de un an de zile prin spitale, prin Bucureşti, cu speranţa că se va găsi un tratament şi pentru el şi că vreun medic îl va ajuta şi se va îndura să îl facă bine. S-au rugat zi şi noapte lui Dumnezeu să facă o minune.

Iar Andrei a ajuns la Cluj, unde doctorul Teofil Lung l-a operat şi i-a extirpat tumora. Mi-l şi închipuiam pe medic în sala de operaţie mânuind cu pricepere bisturiul, cu mâinile călăuzite parcă şi de un Dumnezeu cuprins de remuşcări pentru că a lăsat ca o asemenea boală să se abată asupra unui prunc, răpindu-i copilăria şi aducându-l de la o vârstă mult prea fragedă, înainte de vreme, mai aproape de întâlnirea cu neantul.

După reuşita operaţiei, copilul evoluează spre bine, i se va pune o proteză ca să poată vorbi şi mânca, iar peste un an medicii clujeni îi vor face şi o reconstrucţie facială, în încercarea de a-l aduce cât mai aproape de normalitate şi de a-i reda copilăria şi, de ce nu, chiar viaţa.

Povestind cu părinţii băiatului, văzându-l pe Andrei pe patul de spital, o fărâmă de om cu ochii trişti, vorbind cu doctorul Lung, am înţeles că noi, ceilalţi, nu avem niciun fel de probleme, şi că, dacă ne mai doare, câteodată, capul sau spatele, dacă mai prindem câte o răceală rebelă, dacă ne plângem că nu ne ajung banii, sunt mofturi faţă de suferinţele şi dramele altora…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: