Băiatu’ lui tata

Elena nu ar fi câştigat un mandat de europarlamentar nici cu slujbe dacă nu o chema Băsescu. Putea să aibă buze tunate şi ţâţe siliconate a la Bamboo, să fie iubita lui Syda, şi tot degeaba. Numele a fost cel care a ajutat-o să ajungă la Bruxelles, alături de maşinăria de partid a PDL.

Honorius nu ar ajunge parlamentar la Bucureşti dacă nu ar fi fiul lui Prigoană. Poate să aibă Ferrari, să-şi fi făcut studiile în America, să fie amic cu toţi băieţii de fiţe din Dorobanţi, tot degeaba. Numele şi banii din gunoi şi manele ai lui Silviu Prigoană, îl vor duce în Camera Deputaţilor. Păi nu degeaba a cotizat acesta din greu la PDL şi a transmis pe Etno TV mitingurile electorale ale lui Traian Băsescu. Dacă vrea, o face pe Bahmu preşedinta femeilor PDL, iar pe micuţul Maximus şef la organizaţia de pici a partidului. Dacă vrea, cumpără peste 4 ani şi un post de ministru în Guvern pentru Honorius.

Ce, nu-l credeţi în stare?

Acum, băiatul lui tata, care se pregăteşte de campanie electorală, nu trebuie să facă mare lucru. Partidul şi banii îi sar în ajutor. Ba poate îl invită pe tânărul politician şi mamiţica, mă rog, nevasta lui tata Silviu, la o şuetă, la tv, să adune voturi, poate va fi chemat la o petrecere cu manelişti şi lăutari, transmisă, întâmplător, în direct.

Posibilităţi sunt infinite.

E jenant să vezi cum se comportă unii părinţi cu odraslele lor, cum îi îming de la spate spre cea mai curvească meserie. Şi unii îl blamează, încă, pe Nicolae Ceauşescu că l-a făcut pe Nicu prim-secretar de judeţ…

Oricum, PDL puţea a bani din gunoaiele lui Prigoană, la fel cum PNL pute a dolarii din petrolul lui Patriciu.

Acum, o să pută la democrat-liberali de două ori mai tare.

Şi a nepotism…

*                         *                             *

Şi totuşi, ce m-aş mai distra să văd că bucureştenii din colegiul unde va candida Honorius Prigoană îl vor vota în majoritate pe liberalul Radu Stroe. Măcar aşa, de sanchi, să-i dea junelui Prigoană peste nas şi să-l trimită unde îi este locul, la liniuţe pe autostradă şi în cluburile de fiţe de pe Dorobanţi.

Bancurile politice au înviat

După recentele alegeri prezidenţiale am asistat la o explozie de bancuri politice care îl au ca protagonist pe liderul PSD, Mircea Geoană. A fost mai ceva ca bancurile cu Ceauşeascu. Veneau ca scoase pe bandă rulantă, pe sms, prin mail, pe messenger, prin viu grai. Şi toată lumea râdea. Culmea e că unele sunt chiar bune. Eu zic că toate, pentru că reflectă la unison ţeapa, ca să nu folosesc un cuvânt din patru cifre despre ce a luat Geoană, de fapt, în 6 decembrie.

Am colectat câteva astfel de mostre, nu ca să râdem de Mircea Geoană, ci ca să ne dăm seama cum face românul haz de necaz. Pe seama politicienilor.

Lasă, domnu’ Geoană, că aşa vor ajunge să te cunoască şi copiii de şcoală şi poate te vor vota peste 5 sau 15 ani…

-   Ştiţi ce înseamnă PSD?

-         PSD = Preşedinte în Seara de Duminică.

-         Dar PDL?

-         PDL = Preşedinte în Dimineaţa de Luni.

Întrebare: Ce au făcut românii în timpul mamdatului de preşedinte al României a lui Mircea Geoană?
Răspuns: Au dormit…

Întrebare: Cum se pune la loc dopul la o sticlă de şampanie?
Răspuns: Întrebaţi-l pe Mircea Geoană.

Întrebare: Cine este în spatele lui Băsescu?
Răspuns: Mircea Geoană.

Când te culci cu un preşedinte şi te scoli cu altul, e clar, politica
e o… femeie uşoară.

Întrebare: Ce face acum Vanghelie?
Răspuns: Caută pe Google, să vadă ce înseamnă diaspora, să o cheme la ordine.

Scrisoarea a III-a, actualizată:
- Tu eşti Mircea?
- Da, împărate!
- Eşti un prost şi jumătate!

Întrebare: Care este cea mai bună faptă, pe care a făcut-o soacra lui Geoană?
Răspuns: L-a primit înapoi în casă după turul II al alegerilor prezidenţiale.

Întrebare: Ce i-a pus Moş Nicolae lui Mircea Geoană în ghetuţe?
Întrebare: Programul “Geoană Preşedinte” în varianta emo…
-         Dilema electorală a şahistului:
Să iau nebunul sau pionul?

Băsescu avea o vorbă, “Iarna nu-i ca vara”.
Geoană are şi el una: “Dimineaţa nu-i ca seara”.

Vine Boc la Băsescu în noaptea alegerilor prezidenţiale.
- Şefu, am o veste bună şi una proastă. Cu care să încep?
- Hă, hă, hă, Emile, începe cu aia proastă.
- Şefu, Geoană are 60 %.
- Şi care-i atunci vestea bună?
- Că dvs aveţi 70 %…

Mircea Geoană a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai scurt mandat de preşedinte al României.

-         Întrebare: Când va ajunge Mircea Geoană preşedinte al ţării?

-         Răspuns: Când se va schimba numele România în Exit-Pollia…

După alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană va rămâne în cărţile de istorie drept „Mircea. Al doilea”.

Anti-Băsescu

„Mogulii” Vântu, Patriciu şi Voiculescu, aşezaţi la o cafea la sediul „Grivco”, treceau în revistă ultimele atacuri de campanie electorală la adresa lui Traian Băsescu şi efectele lor.

- Merci, Ovi, pentru că aţi dat filmuleţul cu copilul lovit de Băsescu. A făcut rating, nu glumă. Ce faţă avea când a văzut imaginile. Knock-out era. Sper să se reflecte şi în sondaje, şi să-l vedem pe marinar cum o ia în jos. Merci şi ţie, Dane. Aţi fost de gaşcă.

Patriciu îşi frecă, satisfăcut, mâinile.

Dan Voiculescu suspină adânc. De când aştepta momentul căderii preşedintelui.

- Urmează acuma şi faza cu violul lui Băse, de prin anii’70. Asta e contribuţia mea umilă, prin oamenii mei de la Antene. Dacă nici asta nu-l doboară…

Uşa încăperii se deschise încet şi un consilier al lui Patriciu aduse o mapă.

- Şefu, avem o chestie tare, de ultimă oră. Acuma am primit-o. Am pus mâna pe mărturia unei educatoare de la creşa unde a fost Băsescu. Ştiaţi că ăsta, la 2 ani, făcea pipi în pat? L-am prins, nu? Adică mai vrea un mandat după ce a făcut ce a făcut? Tare, nu?

Consilierul scoase dintr-o pungă şi o bucată de pânză îngălbenită, plină de pete.

- Uite, şefu’, proba. Să o dăm la televiziuni, să facă experţii proba ADN. E de la creşă, educatoare a păstrat cearceaful. Ce ziceţi, minim 5 procente scade în sondaje, nu credeţi?

„Mogulii” rămaseră fără replică.

- Şi, şefu’, am mai descoperit ceva cu care să îi venim de hac.

Consilierul scoase din buzunar o punguţă cu un chiştoc de ţigară.

- Uitaţi aici, e prima ţigară fumată de Băsescu în wc-ul liceului. Nici nu ştiţi cu ce eforturi am descoperit-o. Păi credeţi că o să-l mai voteze românii când vor afla că a fumat pe ascuns când era elev? Pac, alte 5 la sută jos.

Împinse punguţa pe masă.

- Să o prezentaţi şi pe asta la televiziuni, în prime time. Putem face o emisiune comună „Ora de foc a sintezei zilei”? Atenţie la chiştoc. Uitaţi-vă aici. Mai are urme de de dinţi, pe filtru. E BT. Oare are vreo semnificaţie?

Consilierul nu-i lăsă pe Patriciu, Voiculescu şi Vântu nici să respire.

-Şefu’, mai am o chestie tare. Ultima. O poză cu Băsescu de la Anvers.

- Şi ce-i cu ea? Putem proba că a fost securist?

- Nu ştiu şefu’, dar în poză, Băsescu are păr! Ne ajută la ceva, nu? Ne ajută să mai scadă în sondaje?

Sus, în Ceruri, Dumnezeul campaniilor electorale râdea în hohote, ţinându-se de burtă…

Alex aşteaptă răspunsuri

Nu e un caz banal. Şi nici simplu. Ci unul extrem de dureros, plin de întrebări care aşteaptă, încă răspunsuri, mai ales din partea autorităţilor statului, a Poliţiei, a IML, a Universităţii Tehnice.

Ceva s-a întâmplat săptămâna trecută la Bazinul Olimpic şi nu ştim, cu exactitate, ce.

De ce a trebuit să moară un copilaş de 6 ani şi cum s-a întâmplat asta? Cine e de vină?

Nu se poate aşterne praful pe un astfel caz, care ridică numeroase semne de întrebare. Nu avem voie să facem asta, să ne prefacem că ce a fost, a fost şi să mergem mai departe, fără a avea toate răspunsurile la îndemână. Măcar pentru liniştea sufletească a părinţilor care şi-au dus copilul sănătos la cursul de înot şi l-au recuperat de la morgă.

Şi pentru memoria lui Alex.

Informaţiile actuale în acest caz sunt ciuntite, contradictorii, apar suspiciuni, acuze voalate, iar neîncrederea într-o anchetă corectă îşi face tot mai mult simţită prezenţa. IML va emite o concluzie pe la jumătatea lui decembrie iar comisia de anchetaă internă a UTCN abia ce şi-a început investigaţia şi nu se ştie cât va dura. Şi Poliţia anchetează, dar, la fel, nu se ştie cât va dura.

La aproape o săptămână de la incident nu ştim clar mai multe lucruri şi de aceea trebuie să fie găsite toate răspunsurile:

-         ce adâncime avea apa în bazin joia trecută? (Instructorul Vasile Pop susţine că era mică, sub un metru, şi că ajungea până la brâul copiilor)

-         unde era instructorul când ceilalţi copii de la curs au strigat să vină să-l salveze pe Alex?

-         de ce era îmbrăcat şi nu era în apă cu ei?

-         ce făcea exact în acele momente? Era ocupat cu care dintre copii?

-         cum era corpul băieţelului de 6 ani? Plutea la suprafaţa apei sau s-a dus la fundul bazinului? (Declaraţiile de până acum se bat cap în cap)

-         de ce a intervenit fiul instructorului, Andrei Pop, să îl scoată din apă pe Alex, deşi era, se pare, la alt bazin, şi nu tatăl său?

-         avea micuţul Alex apă în plămâni sau nu? (Şi aici declaraţiile sunt contradictorii)

-         cât a stat sub apă copilaşul?

-         ştia sau nu să înoate Alex? (Instructorul susţine că da, părinţii că nu)

-         putea să facă stop cardio-respirator la vârsta lui?

-         era sănătos copilaşul, nu avea probleme cardiace?

-         era băut sau nu intructorul Vasile Pop, aşa cum susţin mai mulţi părinţi?

-         a fost cea mai bună alegere a celor de la SMURD să ducă micuţul la Institutul Inimii sau era mai bine dacă ajungea la UPU?

Sunt doar câteva întrebări la care aşteaptă răspunsuri părinţii lui Alex, rudele, apropiaţii, noi toţi, pentru a se face lumină în acest caz. Dar, în primul rând, cred că le aşteaptă, sus în Ceruri, chiar micuţul de 6 ani, plecat mult prea deverme dintre noi…

La mişto

Au venit, au discutat, s-au înţepat, acuzat şi au râs, după care au plecat şi ne-au lăsat la fel de nedumeriţi ca înainte.

Am asistat la ce?

A fost o improvizaţie, o dezbatere aranjată cu o zi înainte într-un loc incert şi un moderator adus în ultima clipă, scos de lângă familie şi copii să facă pe arbitrul.

Cu câteva ore înainte de prima dezbatere de la Cluj a candidaţilor la preşedinţie se ştia că va fi la UBB şi, iniţial, am crezut că universitatea a intrat în nişte jocuri ciudate. Nu înţelegeam cum s-ar preta la aşa ceva, la organizarea unei dezbateri pe genunchi, câtă vreme se anunţase din timp intenţia de a organiza o mega dezbatere cu ştaif academic.

Apoi s-a găsit sala, nu la UBB, ci o improvizaţie la hotel. Cu două ore înainte nu se ştia care Danciu va modera întâlnirea dintre Băsescu şi Antonescu, până la urmă a fost Mihnea Măruţă.

În loc de o discuţie serioasă, pe teme grele, candidaţii s-au pândit la colţuri să se împungă cu replici şi ironii, să se acuze dur, să facă glumiţe unul pe seama altuia, de zici că s-au luat la întrecere pentru a aduce rating.

Râsetele însoţitorilor şi aplauzele care au însoţit fiecare înţepătură mi-au amintit de râsetele şi aplauzele de fundal de la Familia Bundy.

Veniseră toţi la show, să vadă cum i-o trage Băsescu lui Antonescu sau invers.

Sunt convins că, dacă ar fi fost o discuţie serioasă de la început până la sfârşit, grea, documentată, pe teme cum sunt soluţiile de ieşire din criza economică sau rezolvarea crizei politice, telespectatorii ar fi schimbat, plictisiţi, canalul. Aşa, au stat ţintuiţi în faţa televizoarelor ca la o comedie, savurând disputa şi hlizindu-se când unul dintre cei doi i-o „zicea” celuilalt.

M-am uitat la reluările de seară şi, din imaginile selectate de televiziunile de ştiri ale mogulilor,  am înţeles de ce Băsescu e aşa de pornit pe SOV sau Voiculescu. S-au răstălmăcit şi interpretat vorbele sale ca să îl poată toca, să-l mai reducă în ochii electoratului, au spicuit doar înţepăturile, acuzele şi replicile, iar partea serioasă a fost ignorată.

Nu ştiu de ce, dar parcă mă aşteptam la o altă abordare a discuţiei din partea celor doi candidaţi, în altă cheie. Apoi mi-am amintit unde trăim.

Mi s-a părut o dezbatere “la mişto”.

Aşa cum este condusă, uneori, România, de politicieni de toate culorile…

Marea cu sarea

Rândul se rărea văzând cu ochii. Primii candidaţi la preşedinţie îşi rostiseră discursurile, care fulminante, pline de gesticulaţii şi spume la gură, care anoste, doldora de platitudini, în funcţie de vorbitor. Continuau să deşerte sacul promisiunilor electorale.

- Auzi, frate, doctorul cică promite să ne umple ţara de autostrăzi suspendate dacă vine la Cotroceni. Super. Ce mişto să ajungi de la Bucureşti la Cluj peste Carpaţi…

Bărbatul primi, în joacă, un cot în coaste, de la colegul din mulţimea adunată să asculte promisiunile candidaţilor.

- Fii serios, o să facă numai una până la mare, peste Dunăre, de la Bucureşti direct pe plajă la Mamaia.

Izbucniră în râs. Pe scenă apăru următorul prezidenţiabil.

- Vă promit că dacă mă alegeţi va fi o Românie strălucitoare ca Soarele sfânt de pe cer. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

- Uite la el, cine a mai văzut cioban preşedinte. Du-te, băi, la stână!

Cei doi îşi amintiră de înfrângerea echipei lor favorite în cupele europene şi începură să huiduie.”Pleacă din Ghencea, afară, pleacă din Ghencea” până întâlniră privirea rece a unui bodyguard care îşi încorda muşchii pe sub pulover.

Alt candidat, alte promisiuni.

-Nu mi-a plăcut primul mandat, dar mai vreau unul. Promit că n-o să las ţara pe mâna mogulilor şi a lui Iliescu şi să vă scot din criză. Vom avea creştere economică încă în primul trimestru al anului viitor. Hă,hă,hă…

Cei doi din mulţime strâmbară din nas.

- Lasă-ne, marinarule, ia-o pe blondă şi mergeţi pe mare.

- Şi ia-l şi pe Prostănac cu tine, şi pe Crin. Nu-i mai lăsa să urce pe scenă, să ne spună că fac peste noapte locuri de muncă, că dau 25.000 de euro pentru românaşii care se întorc acasă, că vor bun-simţ şi alea-alea..

O clipă se făcu linişte. Pe scenă, un candidat pe care nu îl cunoşteau.

- Dragi alegători, eu nu vă promit nimic. Nu vă promit marea cu sarea. Nu vă pot oferi locuri de muncă, pentru că acest lucru nu se află printre atribuţiile preşedintelui. Nu vă pot promite că o veţi duce mai bine dacă mă alegeţi, pentru că, pur şi simplu, sfârşitul crizei economice nu va depinde de mine. Nu pot să vă promit majorări de salarii şi nici reducerea şomajului. Sunt lucruri care nu depind de un preşedinte. Tot ce pot să vă promit, însă, este că voi încerca să fac tot ce este constituţional să numesc un guvern capabil, să redau străinătăţii încrederea în ţara noastră, pentru ca, în sfârşit, să o duceţi mai bine,

Liniştea persista în mulţimea rămasă cu gura căscată.

- Ce vrea ăsta, frate? Nu ne promite chiar nimic? Moşule, nouă nu ne pică nimic la alegeri, o măslină, ceva?

Bărbaţii îi arătară pumnul şi degetul mijlociu candidatului.

- Huo, dispari, băi. Auzi la el, fraieru”, ce tupeu. Păi cum vrei tu voturile noastre dacă nu ne promiţi nimic?  Ia să-i mai vedem odată pe ăilalţi, poate găsim vreo promisiune care să ni se lipească de suflet, indiferent cât de gogonată ar fi.

C-aşa-i românul, nu?

 

Deci, se poate şi aşa?

Carevasăzică, se poate conduce, bine merci, o ţară cu un Guvern format din 10 miniştri, care răspund de câte două ministere. Treaba merge înainte, se efectuează lucrări de investiţii, se iau decizii, se semnează acte, se cheltuiesc bani, iar activitatea se desfăşoară normal. Başca economiile care se fac, că un ministru 2 în 1 nu umbă cu două maşini şi nici nu ia două salarii.

Concluzia? Deci, în România, se poate şi aşa, să conduci o ţară cu 10 miniştri.

Carevasăzică, premierul desemnat Lucian Croitoru a propus acum Parlamentului un Guvern compus din 14 ministere. Mari şi late. A comasat Turismul cu Dezvoltarea şi a desfiinţat ministerul Tineretului şi Sportului, cel al Comunicaţiilor şi cel pentru IMM-uri, a redus, cu alte cuvinte, schema stufoasă a primului Executiv condus de Emil Boc. Nici nu a mai trecut un ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, că doar şi aşa PDL-ul e la cuţite cu Legislativul.

Concluzia? Deci, în România, se poate şi aşa, să conduci o ţară cu 14 ministere.

Şi atunci nu pot să nu mă întreb de ce dracu a fost nevoie anul trecut de un Guvern cu 19 miniştri?

De ce era nevoie de înfiinţarea unor ministere noi, pentru „blonda lui Băsescu” şi „prietena lui EBA”? Ca să topească banii publici? De ce trebuia un minister al Comunicaţiilor şi unul pentru IMM-uri? Ca să de-a o pâine caldă de mâncat clientelei de partid a PSD şi PDL?

Răspunsul e, evident, afirmativ…

Adică, în decembrie 2008 nu putea funcţiona ţara fără 19 miniştri, iar acum merge şi Guvernul înjumătăţit şi se pregăteşte unul de 14? Se împart funcţiile de miniştri în Guvernul României ca şi cărţile la poker?

În ce ţară trăim?

Şi cât o să mai răbdăm bătaia asta de joc a politicienilor de toate culorile?

Dau o bere celui care dă răspunsul care trebuie…

Vreau să îi văd!

Vreau să îl văd pe magistratul care îl va judeca pe criminalul din Porche, Gabriel Hilote, cel care, băut fiind, a intrat zilele trecute pe contrasens, în Grigorescu, şi a lovit o maşină, omorând şoferul şi pe fiica acestuia, de 15 ani. Mama, aflată şi ea în maşină, se zbate, încă, în comă, între viaţă şi moarte. Vreau să îl văd pe judecător că aplică pedeapsa maximă şi nu se lasă influenţat de tertipurile avocăţeşti ale avocaţilor criminalului.

Vreau să îl văd pe procuror cum îşi construieşte cazul, beton, fără o fisură, fără posibilitatea de interpretare, iar dovezile să fie fără dubiu. Vreau să îl văd cum cere pedeapsa maximă fără nicio ezitare.

Vreau să îi văd pe poliţiştii care s-au ocupat de caz că au întocmit un dosar la fel, beton, cu măsurători clare şi expertize, cu depoziţii explicite ale martorilor, cu probe de necontestat ale alcoolemiei şoferului din Porche. Vreau să îi văd că nu dau înapoi, că nu umblă la dosar în timp ce îşi iau plicul pentru a uşura apărarea criminalului.

 Nu vreau, însă, să mă uit la avocaţii acestuia, nici la prietenii săi de afaceri care cred că cu bani se poate cumpăra orice, inclusiv libertatea.

Vreau să văd autorităţile statului că îşi fac datoria până la capăt, iar criminalul va plăti cu vârf şi îndesat şi nu va mai ieşi din spatele gratiilor până în ultima zi a pedepsei.

Şi mai vreau ca legea să fie, totuşi, modificată, iar pentru cei care se urcă băuţi la volan, pedeapsa să fie închisoare pe viaţă. Poate aşa se va micşora numărul morţilor de pe şosele.

Vreau să îl văd şi pe criminal că, măcar în ultima clipă, cuprins de remuşcări, îşi cere iertare. Pe cei morţi din cauza lui nu îi mai aduce nimeni din groapă dar măcar vom ştii că, la Cluj cel puţin, dreptatea nu umblă cu capul spart, iar Justiţia nu se va face de ruşine ca în alte cazuri din ţară.

Vreau să văd că şi aici pe Pământ se face dreptate, nu numai în Ceruri…

N-o să ştim niciodată

N-o să ştim niciodată.

N-o să ştim dacă Klaus Johannis ar fi fost un bun prim-ministru. Sau unul rău. Dacă ne-ar fi putut scoate din criza economică, având un guvern croit după firea unui neamţ, care presupune rigurozitate, disciplină, ordine, punctualitate. Nu vom ştii dacă ar fi reuşit să dea acel impuls necesar acum oamenilor pentru a pune umărul, mai solidari, în aceste vremuri grele.

Nu vom ştii ce avantaje ar fi adus un chip nou în prim-planul politicii româneşti, cum ar fi fost primit de marile cancelarii europene, şi cum Gerrmania, Austria sau Elveţia şi-ar fi întors faţa spre România.

Nu vom ştii niciodată cum ar fi fost un Guvern condus de Klaus Johannis, din cauza marilor orgolii ale micilor politicieni români, incapabili, ca întotdeauna, să vadă interesul naţional, dincolo de interesul lor personal sau politic.

Nu vom ştii, niciodată, dacă Johannis este un om providenţial, sau doar un simplu nume scos la întâmplare, adus de la Sibiu şi plimbat ca pe sfintele moaşte în ultimele zile prin Bucureşti.

Primarul Sibiului nu va ajunge premier şi asta nu din vina lui, sau a noastră.

Preşedintele Băsescu nu-l vrea, pentru că nu e de-al lui, nu-l poate controla. Lui Johannis nu i-ar putea spune „Sări!” şi el să întrebe „Cât de sus?”. Neamţul e din alt aluat. Dacă va mai prinde un mandat, Băsescu nu îl va numi clar. Are Bocul lui. Şi mai are Croitorul lui de serviciu.

Dacă iese Geoană preşedinte, nu-l va numi nici el, deşi acum îşi face poze cu Johannis şi-i laudă de parcă ar vrea să-l vândă duminica la târg. Liderul PSD are alte obligaţii, la partid. Trebuie să numească un premier social-democrat, evident. Johannis e bun, dar atât. Partidul are prioritate.

Dacă iese Antonescu, Johannis ar avea o şansă. Dar liderul PNL porneşte de pe locul trei. Or medaliatul cu bronz nu poate desemna premierul.

Poate Klaus Johannis ar fi fost un bun prim-ministru. Sau poate unul rău. Dar noi n-o să ştim niciodată…

Şi nu ştiu de ce, dar mă încearcă un sentiment că România a mai ratat o şansă.

Premier cu bască

Zău că, pe undeva, îl înţeleg pe Traian Băsescu când se împotriveşte cu toată forţa nominalizării lui Klaus Johannis ca premier, interpretând Constituţia cum îi vine lui bine. Cine ar accepta o înfrângere fără să facă nimic? Cum ar putea preşedintele-jucător să stea cu mâinile în sân şi să vadă cum pierde şi Parlamentul şi Guvernul?

A fost atât de jalnic în declaraţia din această seară, de după consultările cu partidele, încât mi s-a făcut chiar milă. A adus argumente jenante de-a dreptul care să justifice de ce nu vrea un premier propus de alţii.

Subit, preşedintele a părut interesat doar de criza economică şi a susţinut că viitorul premier pe care îl va nominaliza trebuie să fie musai finanţist, să se priceapă la negocierile cu FMI, să ştie una alta despre tragerile de bani de la UE etc.

Cum ar veni, orice motiv e bun numai să nu fie Johannis.

Dacă moţiunea de cenzură ar fi fost respinsă îl durea pe Băsescu în cot de FMI, de trangeri, de UE şi l-ar fi lăsat pe Boc premier mai departe fără nicio problemă. Ce interes naţional, ce soluţii anti-criză. Aiurea.

Lui Băsescu îi trebuie premier cu bască. Or Johannis nu are aşa ceva. Dacă îşi pune bască, va spune că nu e basca de culoarea care trebuie. Dacă vine Johannis cu basca în culoarea potrivită, preşedinte va spune că vrea, de fapt, un premier fără bască.

V-aţi prins?